Antena 3 a prezentat un sondaj IRES în care PSD are 35 la sută din intențiile de vot, în ultima seară de campanie electorală. Iulia Scântei (PNL): Și mama ar da un sondaj la fel pentru mine, că voi fi senator liberal
În ultima zi de campanie electorală la televiziune, Antena 3 a prezentat un sondaj în care PSD este prezentat drept câștigător al alegerilor, cu 35 %. Sondajul este realizate de IRES, coordonat de Vasile Dâncu.
Potrivit sondajului, intenția de vot a alegătorilor ar fi de 35 % pentru PSD, 32% pentru PNL și 16% pentru USR PLUS.
În Parlament ar intra și Pro România. Potrivit sondajului prezentat, nici UDMR și nici PMP nu ar intra în Parlament, fiecare dintre cele două formațiuni obținând doar 3%.
Iulia Scântei (PNL) și Alfred Simonis (PSD), prezenți în studiou, au fost invitați să comenteze sondajul.
”Și mama ar da un sondaj la fel pentru mine, că voi fi senator liberal, pentru că în mod corect, profesionist, ar fi să menționăm faptul că este un sondaj de partid, PSD. IRES aparține unuia dintre liderii PSD, Dâncu, care este și candidat, președintele Consiliului Național al partidului, prin urmare, sub această rezervă trebuie să analizăm și românii trebuie să analizeze aceste date pe care le-ați prezentat” a spus Iulia Scântei.
”Mă bucură faptul că pare că suntem creditați cu prima șansă la câștigarea alegerilor, e un lucru care mă bucură, observ din această măsurătoare că românii au recepționat bine schimbările pe care le-a făcut PSD” a spus la rândul său, Alfred Simonis.
Iulia Scântei candidează la Senat, pe lista PNL Iași. Alfred Simonis candidează la Camera Deputaților din partea PSD, la Timiș.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Normal, Firea paratrăsnet aduce voturi prin simplul fapt ca e o victima. Ca și Băseasca cu 3 copchii.
Dar Rafila… primul pe listă… așa valoare nefolosită in Parlament unde nu contează decât majoritatea?…
O lege bună e o lege care impune!
Fumigena de la Cluj!
De unde dracu să scoată PSD 35%, din moment ce aproape 1/2 din pensionarii care votau tradițional PSD acum nu se mai prezintă la vot?!
Realitatea e sub 29%.
Realitatea e ca pe 6decembrie TRIMITEM PNL IN IZOLARE PENTRU 4ANI. Prin vot.
@Realitatea, vezi că ai greșit, ai vrut să scrii PSD!
Adică PSD, Ponta şi UDMR ar putea forma guvernul. Vise plăcute!
Daca ai bani, de ce nu? Când a fost dovedită ever mita electorală? Avem polițiști undercover? Sereiști? Toți au impresia ca lucrurile sunt lasate la voia intamplarii… de fapt sunt impinse spre… dezbinare
Eu îmi doresc următoarele rezultate:
PSD 25%, USRPLUS 25% și PNL 25%.
Românul e egoist, nu face dar nici nu are speranță: USR+20%
Nu este suficient tactica, trebuie si strategie, iar manipularea reprezintă o strategie permisivă în conştiinţa maselor datorită mijloacelor ca: televiziunea, presa scrisă, etc.
Romania este o tara cu votanți bătrâni, săraci și clientela apropiată politicului.
Tinerii fie au plecat, fie nu votează până nu se întrevede un orizont care sa-i includă.
Haideți să dăm o șansă USR-lui!
Nu este suficient tactica, trebuie si strategie, iar manipularea reprezintă o strategie permisivă în conştiinţa maselor datorită mijloacelor ca: televiziunea, presa scrisă, etc.
Romania este o tara cu votanți bătrâni, săraci și clientela apropiată politicului.
Tinerii fie au plecat, fie nu votează până nu se întrevede un orizont care sa-i includă.
Haideți să dăm o șansă USR-lui!
Nickname-22, mai dezamagit iremediabil … Iti meriti soarta.
pe ce lume oti trai fratie ?
Fiindcă ești prost de bubui. Te suporți așa de cretin? Noroc că nu doare…
contraziceti a doua biserica a romaniei, biserica A3 a patriarhului felixache.
Niste zgirciti, parca dadeau de la ei. Cel putin 50% trebuia sa iasa sondajul Dincului.
PSD 16% USR 35% SI PNL 35%
Anteniștii in bula lor, voi in a voastră… :))
Prezența estimata la vot – 35% (18m si ceva de toti)
USR PLUS ~ 1 milion de simpatizanti
calculeaza si tu
Vezi ca te-ai prins. Aici se sm3cherest sondajele, PSD fac calculele la o prezenta de 35% si PNL la 38%, fiecare cum sunt avantajati ca sa dea bine in sondaje. Numai ca la locale prezenta a fost de 46% si asta fara diaspora pt ca ei nu voteaza la locale. Ce 11% diferenta de prezenta se transforma in peste 22% in procente care se impart catre partide din care cele mai multe se duc catre primele 3. Din care cele mai multe catre USR pt ca ei sunt cei mai avantajati la o prezenta mare( asta s-a vz la alegerile precedente). Acum mai fa calculul odata, aduna si diaspora si vz cate procente strange PSD.
Vreau si eu un sondaj cu cati oameni au murit din cauza fake news-urilor date de A3, Realitatea, RomaniaTV, etc. Posturile de duzina la care se uita pr*stul nostru seara de seara cu pofta.
Ahahaha! Disperati pesedeii. Au platit contracte grase catre cele 3-4 case de sondare pe care le controleaza (Buble, Pieleanu, Teodorescu, etc) pentru a le face niste sondaje mincinoase in care scorul pentru PSD sa fie umflat cu pompa. Exista 2 moduri in care le falsifica mereu. O metoda este aceea de a estima o prezenta la vot derizorie (30%), la care PSD sa iasa artificial cu un scor enorm, iar cea de a doua este o ciordire grosolana din procentele reale ale partidelor de dreapta (USRPLUS, PNL, PMP) si adaugarea la procentele reale ale celor de stanga, in special PSD. Mai stiu un sondaj masluit care dadea Pro Ponta la 10%. Probabil la o participare la vot de 10-15%.
Eu sper ca poporul nu a uitat de bataia de joc marca PSD din ultimii ani, de tenativa de a scoate tara din UE, de a se apropia de Rusia si China, orice doar sa fie ei lasati sa fure masiv in continuare. Sper ca prezenta va fi de 45% cu tot cu diaspora.
Delirium tremens…
Sper ca după aceste alegeri, PSD și alte urme de ALDE UDMR, șobolani dezertori precum ProRo/UNPR să dispară din ȘParlament.
Membrii obedienți din CNA să facă ceva pușcărie pentru complicitate la subminarea puterii de stat, conform art. 283 din C.P., alături de acționarii și moriștile din împroșcat (așa-ziși jurnaliști/moderatori de tembeliziune) materii fecale ale trusturilor de desene animate ale WoiCulescu sau GhițăTV, iRealitatea.
De ce sunteti rai si nu-i lasati sa mai viseze si ei frumos macar 2 nopti, ca de saptamana viitoare cosmaruri cu nea Alifie in rol principal vor avea seara de seara ?!
Daca delirul asta al pesedeilor nu e destul pentru ca unii cu jumate de creier functional sa iasa la vot atunci tara asta e fututa!
Oricum am da-o, creșterea, care o fi ea, a PSD nu este datorită meritelor PSD din opoziție ci din cauza greșelilor de guvernare ale PNL, a multiplelor balbe, a minciunilor fără limită ale politrucilor PNL și a comportamentului execrabil din acest an al Președintelui.
Da, Marcel. Ce tristețe! Cum și-au mai tras ei, eroii noștri, un glonte in picior… Ne plânge sufletul 😁😜🤣
Super, PSD +USR+=51% si asa stanga cu extrema stanga castiga alegerile in Romania!