Antisemitism: Un termen inventat acum 140 de ani, o ură veche de peste 2000 de ani

Recenta recrudescență a antisemitismului, cu precădere în Occident, a readus în atenție acest termen, care a apărut relativ recent la scara istoriei, deși fenomenul urii împotriva evreilor este vechi de cel puțin două milenii. Politologul Liviu Rotman afăcut o scurtă istorie a antisemitismului într-un interviu la RFI realizat de Petru Clej.

Liviu Rotman: Termenul ca atare apare în 1879, folosit de un publicist german, Wilhelm Marr (1819 – 1904), nu foarte important – de fapt introducerea termenului de antisemit și antisemitism îl face mai cunoscut, printr-o broșură intitulată “Calea spre vctoria germanismului asupra iudaismului”. În acest fel, termenul de antisemitism își face loc în dezbaterile politice, în presă, în discursul politic, peste tot.

Reporter: Deci termenul introdus de Wilhelm Marr avea o semnificație care nu exista până atunci, una politică.

Liviu Rotman: Părerea mea este că exista și până atunci, dar la modul general. Antisemitismul este o ură împotriva evreilor și a tot ceea ce e legat de aceștia. El a fost folosit de diverși conducători politici în diverse țări, dar intrarea sa în politică în mod evident are loc în a doua jumătate a secolului XIX.

Antisemitismul se creează în jurul unor clișee: primul clișeu, aș zice clișeul fondator al antisemitismului, este cel religios, în care prima acuzație împotriva evreilor este aceea de deicid – ei l-au omorât pe Isus (Evanghelia lui Matei 27,25 – Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!). De fapt, acuzația principală era că ei l-au văzut și nu l-au recunoscut, nu au înțeles că el era Dumnezeu.

Termenul de antisemitism introdus de Marr se referă exclusiv la evrei și nu are legătură cu arabii, deși aceștia sunt, ca și evreii, un popor semit.

Reporter: Dar nu este mai corect de spus că acesta era anti-iudaism și nu antisemitism, deoarece era o ură religioasă, nu una etnică?

Liviu Rotman: Aici este o discuție. Mulți folosesc într-adevăr termenul de anti-iudaism pentru această perioadă. Eu cred că termenul de anti-iudaism nu este suficient. Când spui anti-iudaism spui despre ceva împotriva religiei și mai puțin împotriva oamenilor, împotriva unui grup social, a unui popor.

Putem spune că antisemitismul a existat înaintea introducerii termenului de către Marr în jurul acestor clișee, primul fiind cel religios. E foarte interesant, acest clișeu religios a dat o permanență antisemitismului, din Antichitate și până în modernitate, dar această permanență a fost ținută, din anumite motive la un foc relativ mic.

Radicalismul antisemitismului începe când pe lângă clișeul religios apar clișeele sociale, economice și politice, când evreii încep să fie văzuți ca un popor.

Reporter: Există unii teologi ai creștinismului, începând cu evangheliștii, Sfântul Augustin, Sfântul Ioan Gură de Aur, Martin Luther care au lansat critici virulente la adresa evreilor.

Liviu Rotman: Este foarte interesant că tocmai Luther pe care dacă-l privim în mișcarea ideilor vremii era un progresist, atunci când vorbește despre evrei limbajul său se radicalizează, el îi atacă pe evrei în mod violent (Despre evrei și minciunile lor), fiind de fapt un precursor al Holocaustului, spunând că ei trebuie distruși într-un fel sau altul, sigur, într-un limbaj mai blând decât cel folosit de naziști în secolul XX.

Reporter: Dar nu era acest demers al creștinilor mai degrabă unul menit să-i convertească mai degrabă decât să-i nimicească pe evrei?

Liviu Rotman: Era împotriva unei nimiciri în masă, pentru că evreii aveau o calitate pe care am menționat-o: ei erau primii martori ai dumnezeirii lui Isus, de aceea creștinii erau împotriva distrugerii totale a evreilor. Sigur, Inchiziția s-a dedat și la exterminări, dar limitate.

Mai este un motiv pentru care Biserica va limita antisemitismul, menținându-l ca o formă de discurs: aceea că Biserica, din toate vremurile s-a folosit de evrei, care au fost agenți economici ai Bisericii, creditori, administratori, care se vede și în spațiul românesc, exista o colaborare.

Este foarte interesant că antisemitismul crește și chiar exponențial în momente de progres, în momente în care modernitatea își spune cuvântul. Odată cu Renașterea și cu emanciparea are loc schimbarea poziției față de evrei, care încep să fie recunoscuți ca “parteneri”, nu deplini, dar parteneri de discuție, între gânditori creștini și gânditori evrei, nu de pe poziții egale, dar apar forme comune de manifestare, aș aminti saloanele și aici trebuie menționat rolul femeilor din Berlin și din alte centre din Europa.

Dar aceste contacte nu opresc ura față de evrei, pe care o vom găsi chiar la marii filosofici ai perioadei iluministe, unul dintre ei este Voltaire.

Reporter: O ramură a antisemitismului politic care începe cu Marr este antisemitismul biologic. Ce ne puteți spune despre acest lucru?

Liviu Rotman: Antisemitismul biologic ia naștere odată cu rasismul general, care nu privea numai pe evrei. Ideea rasistă, ideea diferențelor dintre diferitele grupuri umane apare cam la jumătatea secolului XIX într-o Europă care fusese bântuită de marile idei ale Revoluției Franceze de libertate și egalitate.

Se pare că Europa obosește de atâta generozitate și după înfrângerea revoluțiilor din 1848, a Primăverii Popoarelor, direcția vântului se schimbă și este o serie de factori care au contribuit la aceasta: o creștere și stabilizare a reacțiunii, în special datorită faptului că Rusia Țaristă ca jandarm al Europei își va spune cuvântul după 1848 – 1849.

Alt factor care a contribuit este deschiderea drumurilor, începutul marilor călătorii îi vor aduce pe europeni în contact cu o serie de popoare în Africa și în Asia, care nu erau pe aceeași treaptă de civilizație cu ei, iar de aici s-a născut ideea inegalității.

În acest context, un francez de origine daneză, Arthur de Gobineau, va scrie cartea care este considerată “Biblia rasismului”, care cuprinde 11 volume, primul fiind publicat în 1851 și care se numește “Eseu despre inegalitatea raselor”. O să mă întrebați ce legătură are cu evreii? Are, pentru că evreii erau considerați a fi undeva la bază.

Reporter: Poate pentru prima dată evreii sunt considerați ca o rasă.

Liviu Rotman: Ca rasă într-o anumită schemă generală, în care cel mai sus erau arienii, care erau germanii și nordicii – Gobineau numărându-se printre aceștia – urmează apo ceilalți europeni și în ultimă instanță evreii și negrii.

Reporter: Această lucrare a lui Gobineau a avut un impact major, inclusiv asupra ideologiei naziste, precum și în România, unde exponentul principal al antisemitismului biologic este Nicolae Paulescu.

Liviu Rotman: Da, dar a existat antisemitism pre-Paulescu. Antisemitismul românesc este în primul rând unul social. Exponentul principal este AC Cuza, la care antisemitismul îmbracă o haină socială. Evreii erau de vină, dar nu ca rasă, ci ca societate care dorea să acapareze bogățiile poporului. Era un antisemitism social, economic și politic.

Un alt specific al antisemitismului românesc este că pe lângă AC Cuza el a fost prezent la mari figuri ca Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Ioan Slavici – “La creme de la creme”, înalta elită culturală, dar care nu îmbrățișează rasismul.

Poate un singur gânditor mai puțin cunoscut, filosoful Vasile Conta, are primele elemente de rasism în antisemitismul românesc, dar fără să le dezvolte foarte mult. El îl ironizează într-o lucrare a sa pe AC Cuza: De ce nu e rasist AC Cuza, se întreabă Conta și tot el dă răspunsul – e atât de antisemit că nu mai are timp să fie rasist.

Rasismul apare plenar într-adevăr la Paulescu, tocmai poate legat de pregătirea sa științifică, din faptul că el pleacă de le probleme de fiziologie.

Reporter: Deci la Paulescu nu se poate face distincția între antisemit și om de știință, pentru că antisemitismul său are pretenția de a fi întotdeauna științific.

Liviu Rotman: Are argumente din domeniul lui, al fiziologiei, degenerarea creierului la evrei, de care AC Cuza s-ar fi ocupat, dar nu se pricepea. Paulescu folosește argumente din domeniul fiziologiei, dimensiunile creierului, degenerare și așa mai departe. Nu creau să comentez dacă avea sau nu dar astea sunt argumentele lui care vor prinde în cultura politică românească.

Reporter: Paulescu a fost un mentor spiritual al Mișcării Legionare și al lui Corneliu Zelea Codreanu.

Liviu Rotman: O spune însuși Zelea Codreanu când îi amintește pe marii mentori: bineînțeles pe primul loc este AC Cuza, dar imediat îl pune și pe Paulescu.

Reporter: Întorcându-ne la planul universal, există o altă religie, care provine din iudaism și care s-a întors împotriva acestuia – Islamul. Ce puteți spune despre antisemitismul islamic?

Liviu Rotman: Nu sunt specialist în Coran, dar problema este cum este citit Coranul. Unii specialiști în Islam neagă faptul că Coranul cheamă la distrugerea nu numai a evreilor, dar și a creștinilor.

Există o ură, dar realitatea politică și istorică arată că în zonele unde Islamul a fost dominant evreii au avut o situație mult mai bună decât în Europa creștină. Nu a existat o politică de stat antisemită în Imperiul otoman, după cum nu a existat o politică anti-creștină. Sigur, nu-i priveau cu simpatie, pentru că era o altă religie.

În Imperiul Otoman sau chiar în țările arabe evreii nu aveau un regim privilegiat și erau supuși la niște taxe foarte mari, prin care își plăteau o anumită libertate de mișcare, o anumită autonomie.

Reporter: Iar crearea Statului Israel în 1948 a potențat antisemitismul musulmanilor.

Liviu Rotman: Părerea mea este că nu există o fatalitate a dușmăniei între evrei și arabi. Există chiar o perioadă de aut a relațiilor dintre mișcarea sionistă și populația arabă, până la conferința de pace de la Paris din 1919 – 1920.

Să vă dau un exemplu: la punerea pietrei de temelie a Universității Ebraice de la Ierusalim, care era unul dintre simbolurile mișcării sioniste, a participat și muftiul Ierusalimului, deci existau contacte. Că după aceea lucrurile s-au schimbat este altceva.

Această tensiune care a apărut se datorează faptului că în gândirea musulmană a apărut o schimbare la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX: apariția unui naționalism arab de tip nou. Sub influența schimbărilor din Europa, în 1904 apare o broșură în limba franceză care se numește Naționalismul arab care pune bazele unui naționalism bazat pe teritoriu și atunci încep conflictele dintre evrei și arabi.

Reporter: Ajungem în ziua de azi, când apare un nou filon, extrem de controversat, al antisemitismului: anti-sionismul. Care este dezbaterea în jurul problemei antisemitism – anti-sionism în ziua de azi?

Liviu Rotman: Problema nu este nouă, ea apare imediat după crearea statului Israel în 1948. Combaterea existenței statului Israel ocupă un loc în politicile diverselor țări. Mai mult, în discursul anumitor țări democratice apar unele poziții anti-israeliene, clare de-a lungul timpului, care nu sunt permanente, scad, urcă.

Aș vrea să subliniez însă un lucru: nu orice atitudine anti-israeliană este antisemită. În același timp, unele atitudini anti-israeliene au în ele și o încărcătură antisemită. Astăzi în Uniunea Europeană există numeroase critici la adresa politicilor israeliene legate de menținerea ocupației palestiniene, dar nu le putem califica drept antisemite. Dacă analizăm politica UE vom vedea că pe de o parte combate antisemitismul, dar are rezerve față de politicile în timp ale anumitor guverne israeliene.

Reporter: Aș dori să vă referiți și la atitudinea stângii sau a stângii radicale cu privire la anti-sionism.

Liviu Rotman: Prin tradiție, stânga a fost cea care a combătut antisemitismul. După afacerea Dreyfus în Franța, stânga socialistă a combătut antisemitismul care se baza în primul rând pe Biserica Catolică și pe alte forțe conservatoare și nu e numai cazul Franței.

În ultima jumătatea de secol au apărut schimbări în ideologia socialistă, legate nu doar de evrei și de Statul Israel, în care au apărut elemente antisemite. Existau anumite elemente de antisemitism la stânga și în trecut, în care evreul era criticat în calitatea lui de exploatator, care pornesc chiar de la Marx.

Mai este ceva: socialismul este în general apărătorul celor slabi. În vestita luptă dintre David și Goliat, cei de stânga îl vor apăra întotdeauna pe David. Numai că în zilele noastre David nu mai este reprezentat de Israel, ci de palestinieni. Israelul a devenit un Goliat, este puternic și este un actor de care trebuie ținut seama.

Este una dintre explicațiile apărute în ideologia stângii. Eu însă mă împotrivesc exagerărilor: nu antisemitismul și nu extremismul de stânga sunt un pericol, extremismul și populismul care vine de la dreapta îi privește și pe evrei. Aș aminti o țară care a avut relații foarte bune cu Israelul: Ungaria lui Orban, unde în interior există o politică antisemită foarte clară, la fel și în Polonia care a votat o lege prin care se oprește restituirea proprietăților confiscate și care îi afectează în mare măsură pe evrei.

Reporter: Poate dispărea vreodată antisemitismul?

Liviu Rotman: Nu știu să răspund la această întrebare, nu știu să fac profeții, dar de felul meu sunt optimist. În același timp însă trebuie să fiu și realist, ținând seama de persistența antisemitismului și mai ales a celui care există deja de zeci de ani: antisemitismul fără evrei.

România este un caz: câți evrei mai există în România? 3.000, majoritatea dintre ei oameni de 75 – 80 de ani, e o populație pe cale de dispariție și totuși antisemitismul există.

Notă: Liviu Rotman este profesor universitar doctor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, unde predă cursul de Istorie Modernă și Contemporană a României. A fost membru al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

Articol publicat inițial pe RFI