G4Media.ro

Antony Blinken își începe turneul în Africa, menit să contracareze influența diplomației…

Sursa foto: Twitter / Secretary Antony Blinken

Antony Blinken își începe turneul în Africa, menit să contracareze influența diplomației ruse/ Prima întâlnire a șefului diplomației americane va avea loc la Pretoria, cu ministrul sud-african de Externe

Secretarul de stat american Antony Blinken a aterizat duminică în Africa de Sud, urmând să viziteze ulterior Republica Democratică Congo şi Rwanda, într-un turneu menit să contracareze influenţa diplomaţiei ruse pe continentul african, transmite AFP, citată de Agerpres.

Această vizită are loc la scurt timp după turneul african al ministrului rus de externe Serghei Lavrov, în luna iulie.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Africa de Sud, o naţiune lider în curs de dezvoltare, a adoptat o poziţie neutră în conflict, refuzând să se alăture apelurilor occidentale de a condamna Moscova.

Luni, Antony Blinken urmează să se întâlnească cu ministrul sud-african de externe Naledi Pandor şi să facă anunţuri cu privire la noua strategie a executivului SUA pentru Africa, a declarat Pretoria într-un comunicat.

Discuţiile „vor aborda evoluţiile recente şi în curs privind situaţia geopolitică globală”, conform ministerului sud-african de externe.

Antony Blinken îşi propune să arate „ţărilor africane că au un rol geostrategic vital şi că sunt aliaţi esenţiali în cele mai arzătoare probleme ale timpului nostru, de la promovarea unui sistem internaţional deschis şi stabil la lupta împotriva efectelor schimbărilor climatice, a insecurităţii alimentare şi a pandemiilor globale”, declara Departamentul de Stat la sfârşitul lunii iulie.

După Africa de Sud, secretarul de stat Blinken va călători în Republica Democratică Congo şi apoi în Rwanda, care se confruntă cu noi tensiuni în relaţia cu vecinul său congolez, care o acuză că îi susţine pe rebelii „Mişcării din 23 martie” (M23), acuzaţie negată de Kigali.

Aceasta este a doua călătorie a secretarului de stat american în Africa subsahariană de la preluarea mandatului. Anul trecut, el a vizitat Kenya, Nigeria şi Senegal.

Înainte de invazia Rusiei în Ucraina, diplomaţia americană în Africa s-a concentrat în primul rând pe contracararea influenţei Chinei, care a făcut investiţii semnificative în infrastructura de pe continentul african şi care, spre deosebire de SUA, nu le-a cerut acestor state să respecte standarde în materie de democraţie sau drepturile omului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Da, mare nevoie de ei și în Africa, poate mai instiga vreo două popoare la război.

  2. Primul pas: le spui ca albii sunt rasisti, si ca negrii in america sunt discriminati(desi sunt mai bogati decat uriasa majoritate a oamenilor de pe planeta) .
    Al doilea pas: spui despre tara ta ca este capul rautatilor si ca este plina de nedreptate.
    Al treilea pas: te duci si le spui negrilor ca e totul ok, si ca vrem sa va ajutam. Dupa care le spui ca esti rasist si ca iti pare rau.
    Al patrulea pas: Africa iti spune ca esti rasist si iti cere bani
    Al cincilea pas: Ramai surprins ca s-a intamplat asta.

  3. Face blinken blinken cu mărgelele de sticlă,strategie de succes de sute de ani,cumpărați fra ierilor.