G4Media.ro

Antony Blinken, la Paris, după mai puţin de trei săptămâni de la…

sursa foto: Departamentul de Stat

Antony Blinken, la Paris, după mai puţin de trei săptămâni de la declanşarea unei crize fără precedent între Franţa şi Statele Unite

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit luni seară la Paris pentru o vizită care se anunţă tensionată, la mai puţin de trei săptămâni după declanşarea unei crize fără precedent între Franţa şi Statele Unite, relatează Agerpres, conform AFP.

Secretarul de stat al preşedintelui american Joe Biden urmează să se întâlnească marţi cu omologul său francez, Jean-Yves Le Drian, şi cu un consilier al preşedintelui francez Emmanuel Macron.

El va participa marţi şi miercuri la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Este prima vizită în Franţa a unui înalt responsabil american de când Statele Unite au anunţat, la jumătatea lunii septembrie, o nouă alianţă cu Australia şi Marea Britanie în regiunea indo-pacifică pentru a contracara mai bine China.

Acest parteneriat, numit AUKUS, a stârnit o furie nemaiîntâlnită din partea autorităţilor franceze, deoarece a făcut ca Australia să rezilieze un contract gigantic pentru achiziţionarea de submarine franceze.

Acuzat că i-a dat „o lovitură în spate” aliatului său, Joe Biden a recunoscut într-o discuţie telefonică cu Emmanuel Macron că ar fi putut comunica mai bine cu Parisul. Cei doi şefi de stat au lansat un „proces de consultări extinse”.

Vizita lui Antony Blinken la Paris, după ce a avut deja o întrevedere cu Jean-Yves Le Drian la 23 septembrie la New York, trebuie să marcheze o etapă a acestui proces înainte de o întâlnire privată Macron-Biden la sfârşitul lui octombrie în Europa.

Obiectiv: „identificarea etapelor” pentru „a permite restabilirea încrederii”, a explicat partea franceză, avertizând în acelaşi timp că „ieşirea din criză va dura şi va necesita acţiuni”.

„Conversaţiile noastre trebuie să conducă la acte concrete care să arate cum, lucrând împreună, vom restabili încrederea”, a afirmat, de asemenea, înainte de călătorie asistentul secretarului de stat american pentru Europa, Karen Donfried, fără a preciza dacă sunt aşteptate anunţuri la finalul acestor întrevederi la Paris.

sursa foto: Departamentul de Stat

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...