Antrenamentul muzical nu te face automat mai bun la matematică sau la alte discipline – Laboratorul de Științe Cognitive Clinice de la Universitatea din București
“Este posibil ca presupusele efecte pozitive ale pregătirii muzicale a copiilor asupra abilităților cognitive, cum ar fi memoria și succesul academic, să nu existe, așa cum s-ar fi crezut anterior”, scriu cercetătorii din cadrul Laboratorului de Științe Cognitive Clinice de la Universitatea din București, citând un studiu publicat în Medicalxpress.com.
Aceștia precizează că rezultatele vin ca urmare “a unei meta-analize pe un număr de 54 de studii publicate între anii 1986 și 2019” și concluziile sunt aceleași, “chiar dacă vorbim de vârste diferite ale participanților, durata antrenamentului muzical sau tipurile de abilități – cum ar fi cele verbale, non-verbale sau de viteza de procesare a informației”.
“Cu toate acestea, antrenamentul muzical poate fi util copiilor în alte moduri, prin posibilitatea de a le spori acestora stima de sine sau abilitățile sociale. Distincția pe care o fac autorii se leagă de faptul că, învățând muzică și devenind mai buni în această arie, copiii nu vor deveni automat mai buni și la matematică sau la alte discipline”, explică Laboratorul de Științe Cognitive Clinice.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii