G4Media.ro

Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Carlo Ancelotti, va fi judecat pentru…

sursa foto: Facebook\ Real Madrid C.F.

Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Carlo Ancelotti, va fi judecat pentru evaziune fiscală/ El nu a declarat venituri din 2014

Antrenorul italian al echipei de fotbal Real Madrid, Carlo Ancelotti, va fi judecat pentru evaziune fiscală după ce nu a declarat venituri din drepturi de imagine în 2014, a aflat miercuri AFP de la justiţia spaniolă.

Ancelotti „a recunoscut” faptele care s-au soldat cu un deficit de 386.361 de euro pentru Trezoreria Publică, potrivit unui document judecătoresc consultat de AFP, scrie Agerpres.

„Este evident că există suficiente indicii pentru a considera că faptele cercetate ar putea constitui o presupusă infracţiune împotriva Trezoreriei Publice”, a explicat în aceste documente judecătorul madrilen însărcinat cu ancheta.

Italianul şi-a declarat veniturile obţinute în calitate de antrenor al lui Real Madrid în 2014, dar nu şi cele provenite din drepturi de imagine şi din alte surse de venit, potrivit serviciilor fiscale.

În schimb, tribunalul a respins o plângere din partea serviciilor fiscale pentru anul 2015, când antrenorul era rezident fiscal în Regatul Unit.

Ancelotti, în vârstă de 64 de ani, a antrenat-o pe Real între 2013 şi 2015, iar în 2021 a revenit pe banca madrilenilor. Când îi expiră contractul, în iunie 2024, el urmează să fie numit selecţioner al Braziliei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează