Antreprenorii care cer ajutor de stat pentru investiții ignoră digitalizarea și modernizarea utilajelor, mizând pe achiziții imobiliare – analiză
Peste 80% din societățile care aplică la ajutorul de stat prin Măsura 3 (granturi pentru investiții) fac achiziții imobiliare (spații comerciale, spații de birou sau hale industriale) și mizează în mică măsură pe utilaje noi sau echipamente pentru digitalizare, potrivit unei analize realizate de portalul InAfaceri.ro, cu ajutorul Termene.ro.
Portalul a analizat peste 1400 de societăți în vederea eligibilității pentru Măsura 3, lansată încă de anul trecut de Ministerul Economiei.
În acest context, s-a constatat o tendință crescută pentru achizițiile imobiliare precum hale industriale, spații comerciale sau clădiri de birouri, însă mai puțin pentru echipamentele tehnologice menite să conducă la expansiunea digitalizării, arată analiza citată.
”Rezultatele sunt dezamăgitoare având în vedere poziția importantă pe care o ocupă acum digitalizarea în aproape fiecare domeniu al vieții cotidiene. De asemenea, România este o țară codașă în ceea ce privește gradul de tehnologizare, iar Măsura 3 ar fi reprezentat o șansă potrivită pentru a schimba acest fapt”, arată analiza InAfaceri.ro. (Foto: Muncitori în construcții / Pexels.com)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank