Antreprenorii mici și mijlocii resping OUG fiscal: Crește fiscalitatea, crește costul creditării
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR respinge ”ferm” proiectul de Ordonanță de urgență care prevede creșterea unor taxe existente și impunerea altora noi.
Prevederile din proiectul prezentat afectează mediul de afaceri, cu efecte negative multiple asupra întreprinzătorilor, arată Consiliul IMM-urilor într-un comunicat de presă.
Florin Jianu, președintele CNIPMMR, arată care sunt principalele patru efecte negative asupra mediului de afaceri:
1. IMM-urile pentru care costurile de creditare vor crește, prețul energiei deja a crescut iar impredictibilitatea e la cote alarmante,
2. Companiile mari, de stat, au deja de suferit, bursa a căzut astăzi într-un mod amețitor și foarte periculos,
3. Angajații din mediul public și privat ale căror pensii vor dispărea. De remarcat și faptul că pentru mediul privat se restrâng de la 26 de domenii, la numai 6 unde, existând posibilitatea de a angaja zilieri, acest lucru vine după ce Guvernul deja supraimpozitase contractele part- time. În plus, se instituie, de asemenea, un al treilea salariu minim, pe domeniul constructiilor.
4. Pensionarii, categoria cea mai vulnerabilă, nu vor mai beneficia de indexarea pensiei, dar vor ,beneficia de scumpiri în lanț.
”Soluțiile pe care noi le identificăm sunt reprezentate de stoparea din a transfera responsabilitatea pe umerii celor care muncesc, controlarea imediată de către ANAF a companiilor care practică prețuri de transfer, folosirea de către mediul public a unui aparat limitat de oameni eficienți, profesioniști și remunerați pe măsură, folosirea fondurilor europene pentru investiții și rezolvarea problemelor economiei și societății și instituirea responsabilității în toate acțiunile desfășurate de către Guvern”, a mai spus Jianu, potrivit comunicatului citat.
Foto: Florin Jianu (Pagina personală de Facebook)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii