G4Media.ro

Antreprenorii sunt încurajați să-și desfăşoare activitatea în comunităţile de romi din România,…

Foto: Info Sud-Est

Antreprenorii sunt încurajați să-și desfăşoare activitatea în comunităţile de romi din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia de Nord cu finanțări în valoare totală de 5 milioane de euro, a anunțat Comisia Europeană

Fondul European de Investiţii (FEI) a semnat un acord de garantare cu REDI Economic Development S.A. (REDI), care va pune la dispoziţie 4,65 milioane euro pentru a îmbunătăţi accesul la finanţare pentru antreprenorii care îşi desfăşoară activitatea în comunităţile de romi din România, Bulgaria, Serbia şi Macedonia de Nord, arată un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Această iniţiativă, susţinută de Uniunea Europeană şi prevăzută în Programul UE pentru ocuparea forţei de muncă şi inovare socială (EaSI), va avea un impact puternic asupra comunităţilor de romi, asigurând finanţare unui număr de peste 300 de întreprinderi mici şi crearea a cel puţin 1.000 de locuri de muncă. Fondurile vor fi disponibile pentru microîntreprinderile active în comunităţile rome marginalizate, acestea putând contracta împrumuturi de până la 25.000 euro.

Pe lângă sprijinul financiar, REDI le va oferi şi asistenţă tehnică antreprenorilor, cu scopul de a sprijini informarea acestor comunităţi de romi şi de a înţelege nevoile lor specifice de dezvoltare a întreprinderilor. Este primul instrument financiar al UE destinat în mod specific comunităţilor de romi, care va asigura oportunităţi de angajare favorabile incluziunii şi dezvoltarea de produse şi servicii financiare specifice pentru acest grup.

„UE este o uniune a egalităţii: aceasta promovează în mod activ incluziunea socială şi economică a persoanelor marginalizate din societăţile noastre. Al treilea principiu al Pilonului european al drepturilor sociale este dreptul la şanse egale, un element esenţial al unei economii sociale de piaţă. Programul EaSI finanţat de UE va contribui la abordarea discriminării care persistă în Uniunea Europeană şi le va permite antreprenorilor din comunităţile rome marginalizate să îşi îndeplinească ambiţiile în materie de afaceri”, a declarat comisarul pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, conform sursei citate.

sursa: News.ro, Foto: Info Sud-Est

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Sunt curios ce succes poate avea asemenea inițiativă. Nu mă aștept la mare lucru.

    • Mă confunzi cu rușii tăi. Voi sunteți cei care vedeți celelalte popoare ca fiind inferioare și încercați să-i exterminați. Nu vă vedeți propriile psihopatii.

  2. Pariez ca astia care fac astfel de recomandari, n-au calcat in viata lor intr-o comunitate de romi.

  3. N-am gasit un dictionar online roman-rom. Stie cineva, exista cuvantul „munca”, in limba roma?

  4. Cei care le valorifica votul au tot interesul sa-i tina in aceasta stare de supravietuire.Democratiile „originale”se bazeaza pe aceste grupuri etnice etern marginalizate.