Anul dronei. Cum a transformat arma hi-tech războiul / Analiză The Times  

Din Ucraina până în Gaza, cerul este plin de aparate de zbor fără pilot. Unele sunt doar avioane de carton făcute în casă, dar la orizont se întrevăd piloți de luptă robotizați, relatează The Times.

La sfârșit de an, lexicografilor le place să discute despre „cuvântul anului”. Lexicografii militari nu au nicio îndoială că cuvântul din acest an este „drone”. Și, ca toate cuvintele la modă, acesta înseamnă mai multe lucruri diferite. Dar nu se poate contesta faptul că conflictele din Ucraina și Gaza au făcut colegiile de război de pretutindeni să se scarpine în cap cu privire la ceea ce va însemna acest cuvânt pentru viitor.

Conflictul din Ucraina semnifică o revenire la războiul european din epoca industrială, pe care continentul nu l-a mai suferit de la mijlocul secolului trecut. Războiul din Gaza a devenit o masivă operațiune antiteroristă care pare din ce în ce mai deschisă. Sunt tipuri de război foarte diferite, dar tehnologiile dronelor au remodelat deja spațiul de luptă în ambele cazuri.

De fapt, dronele există de mult timp. V1 („doodlebug”) din 1944 nu a fost prima dronă, dar cu siguranță i-a speriat pe Aliați atunci când a apărut. Dar, după aceea, dronele au fost în general considerate periferice față de blindatele care domina cu adevărat câmpurile de luptă. Faimoasa dronă americană Predator MQ-1 și-a început viața în anii 1990 ca simplu dispozitiv util de supraveghere.

Abia în 2020, planificatorii militari au stat cu adevărat pe gânduri când au văzut că Azerbaidjanul folosea drone turcești ieftine Bayraktar TB-2 – în număr mare – trăgând rachete ieftine asupra tancurilor rusești moderne ale Armeniei și oprindu-le pe loc. Dominația dronelor ieftine asupra metalului greu scump a fost surprinzătoare.

În cei trei ani care au trecut de atunci, sub impulsul a două războaie sălbatice, înarmarea tuturor tehnologiilor dronelor a fost uimitoare. Pentru mulți analiști, aceasta reprezintă cea mai recentă revoluție în domeniul puterii aeriene; schimbarea parametrilor în ecuațiile complexe dintre victorie și înfrângere pe câmpul de luptă.

În Ucraina, rușii au învățat pe pielea lor importanța de a dispune de un număr mare de drone de nouă tehnologie. În prezent, ei depășesc Ucraina – și furnizorii săi occidentali – în materie de drone de toate tipurile, de la cvadricoptere lansate de mână până la variații ale vechilor lor drone de recunoaștere TU-141, de dimensiunea unui avion mic. Dar Ucraina rămâne foarte inventivă.

La începutul acestui an, Kievul a primit cel puțin 1.000 de drone mici Corvo, ambalate plat, de la SYPAQ din Australia. Lansate cu ajutorul unei catapulte și construite din carton, carton cerat și benzi elastice, acestea sunt total invizibile pentru radar – și cu ochiul liber la o înălțime de peste aproximativ 300 de metri. Ele au fost concepute pentru a transporta o cameră de luat vederi, dar ucrainenii le-au echipat cu bombe cu fragmentație și au trimis un roi de 16 pentru a ataca o bază inamică la Pskov, în interiorul Rusiei. În premieră pentru un atac cu modele de aeronave, au dezactivat cel puțin cinci avioane de luptă rusești, în valoare de miliarde de ruble fiecare, plus câteva unități radar.

În orice zi, se estimează acum că există până la 10.000 de drone în aer – majoritatea rusești – deasupra celor 600 de mile de front din Ucraina. Președintele Zelensky a răspuns în conferința sa de presă de sfârșit de an, afirmând că Ucraina își propune să producă un milion de drone în 2024.

În războiul din Gaza, Hamas a folosit în mod inventiv drone și cvadricoptere de mici dimensiuni, de tip artizanal, pentru a dezactiva majoritatea sistemelor de supraveghere de-a lungul gardului de securitate de un miliard de dolari al Israelului împotriva Gaza. Și continuă să le folosească, punând probleme pe care dronele de supraveghere și de atac ale Israelului, mai scumpe și mai grele, nu le pot contracara în mod evident. Israelul lucrează rapid la un sistem de apărare pe bază de laser împotriva dronelor mici, dar va fi norocos dacă îl va avea gata înainte de sfârșitul anului viitor.

De fapt, revoluția dronelor are loc atât în partea superioară, cât și în partea inferioară a bătăliei convenționale a puterii aeriene. Avioanele de luptă încă își dispută superioritatea în timp ce operează și luptă la 6.000, 10.000 sau 12.000 de metri altitudine. Dar la 1.500 de metri, spațiul aerian aparține acum dronelor. Acesta a devenit noul domeniu spațial al războiului modern. În această centură aglomerată, chiar deasupra bătăliei la sol, se întâmplă foarte multe lucruri.

Dronele sunt de toate formele și dimensiunile, de la adaptări ale dronelor pentru amatori care s-au dovedit a fi pricepute să lanseze grenade sau bombe mici asupra trupelor pe care le văd cocoțate sub ele, la platforme de mărimea unui avion care lansează rachete puternice, drone „kamikaze”, precum Shahed-136 iranian folosit de Rusia pentru a se deplasa destul de încet și a trânti un focos mare asupra unei ținte, până la drone de mare putere care – precum V1 doodlebug – au același efect ca și rachetele. Din ce în ce mai răspândite sunt „munițiile care zăbovesc”, care pot sta ore în șir în aer până când li se alocă o țintă utilă în regim de taxi pentru a-și îndeplini funcția kamikaze.

Dronele pot avea, de asemenea, raze de acțiune mari. Rebelii Houthi din Yemen au trimis drone, împreună cu rachete balistice, la 2.700 de kilometri în nordul Mării Roșii pentru a ataca sudul Israelului. Navele de război americane, la care se adaugă acum și HMS Diamond al Marinei Regale, le-au interceptat până acum. Dar jocul de abia a început.

Dronele folosite ca rachete de mâna a doua riscă să fie doborâte de sisteme antiaeriene sofisticate, dar au întotdeauna o șansă de a trece ceva dacă pot să se înghesuie împotriva unei apărări. Iar dronele ieftine au efectul de a epuiza muniția antiaeriană scumpă – americanii au folosit rachete de 2 milioane de dolari pentru a doborî dronele Houthi de 2.000 de dolari. Acest lucru deschide oportunități mai târziu pentru rachete balistice care ar putea fi reținute, așteptând ca lipsa de muniție să creeze în cele din urmă breșe în pătura defensivă.

Dronele pot ataca, pot privi și asculta, pot raporta, pot rămâne prin preajmă. Sau pot doar să intimideze trupele de la sol, creând temutul bâzâit deasupra capului. Apărarea împotriva dronelor se face în primul rând prin bruiaj electronic sau prin manipularea semnalelor GPS ale acestora, deși există exemple în Ucraina care amintesc de prima putere aeriană, în care o dronă urmărește un dispozitiv inamic și se ciocnește cu acesta. În aer, se conturează o cursă clasică a înarmării între atac și apărare. La sol, factorii limitativi sunt abilitățile și numărul disponibil de operatori de drone instruiți.

Și aici este momentul în care domeniul aerian de 5.000 de metri este pe cale să devină cu adevărat revoluționar. Miile de drone care operează în prezent sunt în principal controlate individual. Dar ele sunt pe punctul de a deveni parte a unei lumi a inteligenței artificiale, în care diversele lor funcții pot fi integrate, iar numărul lor prodigios, plus caracterul imediat al operațiunilor lor, le transformă în candidați de primă mână pentru a deveni sisteme de arme autonome – luând propriile decizii de luptă pe măsură ce văd cum câmpul de luptă se dezvoltă rapid sub ele.

În acest fel, dronele fac parte din revoluția AI care are loc la vârful domeniului puterii aeriene – la 30.000 și 40.000 de metri. Puterea aeriană de „generația a șasea”, care va fi printre noi până în anii 2030, va folosi robotica avansată și inteligența artificială pentru a produce aeronave care pot fi fie pilotate, fie lăsate să zboare și să lupte singure.

Actualul program comun Tempest între Marea Britanie, Italia și Japonia este conceput pentru a crea un sistem prin care un avion Tempest pilotat ar putea fi însoțit de un grup de „wingmen” controlați robotic; alte Tempest-uri care ar fi dirijate de către pilotul unic pentru a atinge obiectivele misiunii. Wingmen Tempest ar putea proteja aeronava de control, ar putea fi trimisă în zonele mai periculoase, toate acestea ar putea fi susținute de roiuri de drone de supraveghere sau de atac.

Un avion cu un singur pilot în această concepție de generația a șasea ar putea deveni o aripă aeriană organică de sine stătătoare. Dar va funcționa doar cu ajutorul unei inteligențe artificiale avansate pentru a integra fluxurile masive de informații pe care toate acestea le vor necesita. Și implică multă autonomie de sistem pentru unitățile robotizate. Un pilot va fi în continuare responsabil din punct de vedere legal și moral pentru ceea ce fac toate avioanele sale, dar roboții Tempest și roiurile de drone care îi însoțesc vor lua o mulțime de decizii de luptă imediate. Același lucru va fi valabil și în războiul maritim de generația a șasea – o mulțime de nave, doar că unele dintre ele vor avea echipaj și vor lupta ca niște nave de război normale.

Jurnaliștii pot vedea deja o aeronavă Tempest. Dar este doar o machetă din fibră de sticlă a modului în care ar putea arăta aeronava – atunci când va fi în cele din urmă proiectată. Este doar pentru expoziții de armament și oportunități foto ministeriale. Și asta este chiar ideea. Puterea aeriană de generația a șasea implică integrarea mai multor sisteme de informații, tactici, arme și decizii. Este vorba despre inteligență artificială, robotică și autonomia pe care o vom acorda roboților. Avionul care zboară în mijlocul tuturor acestor lucruri nu mai este componenta cheie. În schimb, masivul sistem IT Tempest va fi pe primul loc; avionul de luptă fizic va fi proiectat în funcție de nevoile sale.

Războaiele din Ucraina și Gaza indică un viitor apropiat, de la dronele de hobby quadcopter la aripi de aviație extrem de robotizate, care se va baza pe salturi masive în integrarea sistemelor și inteligența artificială. Pentru un Minister al Apărării cu bani puțini, acest lucru oferă perspective tentante, dacă reușește să facă lucrurile cum trebuie. Dar adversarii noștri de la Moscova și Beijing vor face și ei acest lucru, indiferent dacă o facem sau nu. Și nu va fi ieftin.

Autorul articolului, Michael Clarke, este profesor invitat în domeniul apărării la King’s College London.