G4Media.ro

Anul economic 2020 va fi mai puțin îngrozitor decât se prevedea, dar…

sursa foto: Pixabay

Anul economic 2020 va fi mai puțin îngrozitor decât se prevedea, dar atenție la 2021. OCDE calculează pierderile economiei mondiale la 7.000 de miliarde de dolari, cât PIB-urile Germaniei și Franței. Dar măsurile statelor frânează șocul

Recesiunea mondială ar urma să fie mai puțin severă decât se prevedea în 2020 grație reacției „rapide și consecvente” a statelor, a estimat miercuri Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care îndeamnă guvernele să-și prelungească planurile de sprijin în 2021, într-un moment în care relansarea stagnează.

„Mai puțin consum, mai puține investiții, mai puțină producție, mai puține schimburi comerciale, mai puține locuri de muncă”: așa a rezumat Laurence Boone, economista șefă a OCDE, situația economică mondială.

7.000 de miliarde

Cifrele sunt amețitoare: între sfârșitul lui 2019 și sfârșitul lui 2021, economia mondială s-ar putea să fi pierdut 7.000 de miliarde de dolari, „adică PIB-ul cumulat al Germaniei și Franței”.

O lipsă care ar putea fi readusă la 4.000 de miliarde în cel mai bun scenariu de evoluție a virusului, dar se așteaptă să ajungă la 11.000 de miliarde în cel mai rău scenariu.

Căci un lucru este sigur: „Nivelul de incertitudine rămâne extrem de ridicat” și Covid-19, care a depășit miercuri pragul de 5 milioane de persoane contaminate în India și continuă să paralizeze Europa, „ne va însoți în următoarele 12 până la 18 luni”.

”Politica, chiar contează”, pe cuvânt de economist

În ciuda acestui tablou întunecat, lecția ce trebuie învățată din această criză este că „politica chiar contează” și că „guvernele mai au încă marjă mare de acțiune”, a adăugat Laurence Boone, prezentând perspectivele economice intermediare ale OCDE.

Față de iunie, organizația cu sediul la Paris se arată mai puțin catastrofică pentru 2020, în special „datorită rezultatelor mai bune decât se prevedea înregistrate în China și în Statele Unite în primul semestru”. Ea se așteaptă la o scădere de 4,5% a PIB-ului mondial, față de o recesiune de 6% în iunie.

O cifră care ascunde „diferențe considerabile” de la țară la țară, între India, al cărei PIB ar urma să scadă cu 10,2% și China, care ar urma să fie singura economie din cele analizate care va avea creștere în acest an, de 1,8%.

China nu va relansa lumea

Dar dacă China, unde epidemia a izbucnit mai devreme, în decembrie 2019, are un avans asupra celorlalte țări, ea nu ar urma să fie „motorul” relansării mondiale, așa cum a fost după criza din 2008, a temperat lucrurile Laurence Boone. Într-adevăr, modelul chinez este acum sprijinit mai mult de consumul intern decât de exporturi, a subliniat ea.

Cealaltă surpriză plăcută vine din Statele Unite, care ar urma să să descurce mai bine decât media mondială, cu o scădere a PIB estimată la 3,8% în 2020. Germania (-5,4%) ar trebui să stea mai bine decât zona euro (-7,9%). În schimb, Franța (-9,5%), Italia (-10,5%) și Regatul Unit (-10,1% ar trebui să resimtă mai tare criza și să-și revină ceva mai puțin în 2021 decât era anticiparea OCDE în iunie.

Pentru 2021, OCDE se arată ceva mai puțin optimistă, mizând pe o creștere de 5% în 2021 (față de +5,2% cât anticipa în iunie). Într-adevăr, după ce s-a accelerat în primăvară, când măsurile de izolare destinate să combată pandemia de coronavirus au fost reduse, „ritmul relansării mondiale și-a pierdut din elan în lunile de vară, în special în economiile cele mai avansate”, constată ea.

Sursa: Le Temps / Traducere: Gabriela Sîrbu (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. ne explica cineva totusi cu vor reusi statele, mai putin SUA unde nu conteaza, sa scape de deficitul creat in 2020? maastricht, 3%? :))

  2. „OCDE calculează pierderile economiei…”

    Când va deveni România membru al OECD?