Apa barajului Kahovka continuă să răcească centrala nucleară Zaporojie
Centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei continuă să pompeze apă din barajul Kahovka pentru a răci combustibilul şi a evita un accident, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), notează AFP, citată de Agerpres.
Distrugerea barajului de pe fluviul Nipru a determinat evacuarea a mii de civili din zonele inundate şi a stârnit îngrijorare pentru situl centralei atomoelectrice, ocupat de ruşi, care se află la 150 de kilometri în amonte.
În urma examinării, s-a dovedit că operaţiunile de pompare ar trebui „să poată continua chiar dacă nivelul scade sub pragul actual de 12,7 metri”, considerat anterior critic, a explicat organismul ONU într-un comunicat, care stabileşte în prezent limita la „11 metri sau chiar mai jos”.
„În aceste circumstanţe dificile, acest lucru ne oferă puţin mai mult timp înainte de a putea trece eventual la alte surse de aprovizionare”, a subliniat şeful AIEA, Rafael Grossi, aşteptat săptămâna viitoare la faţa locului.
Când barajul nu va mai putea fi utilizat, centrala electrică va recurge la „un bazin mare de retenţie situat în apropiere, precum şi la rezervoare mai mici şi puţuri la faţa locului care pot furniza apă de răcire timp de câteva luni”.
„Este vital ca acest rezervor să rămână intact. Nu trebuie făcut nimic care să-i submineze integritatea”, a avertizat Grossi la începutul acestei săptămâni, în cursul unei reuniuni a Consiliului guvernatorilor agenţiei la Viena.
Situaţia rămâne „foarte precară şi potenţial periculoasă”, a insistat el joi.
Este necesar să se răcească constant combustibilul din miezurile reactorului, precum şi cel amplasat în bazinele de stocare, pentru a evita fuziunea combustibilului şi inoperabilitatea generatoarelor diesel de urgenţă, precum şi eliminarea unor deşeuri radioactive în mediul înconjurător.
Personalul a introdus deja măsuri de restricţionare a consumului de apă, folosindu-l doar pentru „activităţi esenţiale legate de securitatea nucleară”.
AIEA, care are o echipă de experţi la faţa locului, a cerut acces la locul unde se măsoară nivelul apei din rezervor, „pentru a putea efectua verificări independente”.
Kievul şi Moscova se acuză reciproc de distrugerea barajului, survenită marţi.
Centrala atomoelectrică Zaporojie, cea mai mare din Europa, se află în centrul conflictului: a fost vizată de mai multe ori de focuri de armă şi a fost tăiată de la reţeaua electrică de şapte ori de când a fost ocupată de armata rusă la 4 martie 2022, la zece zile de la începutul invaziei ruse a Ucrainei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii