G4Media.ro

Apărarea civilă din Gaza susține că 14 persoane au murit într-un atac…

Sursa foto: MAHMUD HAMS / AFP

Apărarea civilă din Gaza susține că 14 persoane au murit într-un atac israelian asupra unei şcoli / Şase lucrători ONU, printre victime

Apărarea civilă din Gaza a anunţat miercuri că paisprezece persoane au fost ucise într-un atac aerian israelian asupra unei şcoli transformate în adăpost pentru palestinienii strămutaţi de război, armata israeliană afirmând că a vizat „teroriştii” Hamas, informează AFP, transmite News.ro.

„Există 14 martiri şi mai mulţi răniţi în urma masacrului de la şcoala Al-Jouni din tabăra de refugiaţi Nousseirat din centrul Fâşiei Gaza”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al apărării civile, Mahmoud Bassal.

El a adăugat anterior că printre morţi se numără „femei şi copii”.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a deplâns moartea a şase membri ai personalului Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) la faţa locului.

„O şcoală transformată în refugiu pentru 12.000 de persoane a fost din nou vizată astăzi de lovituri aeriene israeliene. Şase dintre colegii noştri de la UNRWA se numără printre morţi”, a declarat el pe reţeaua X.

„Ceea ce se întâmplă în Gaza este total inacceptabil”, a subliniat Guterres, declarând că „aceste încălcări dramatice ale dreptului internaţional umanitar trebuie să înceteze imediat”.

Potrivit UNRWA, „acesta este cel mai mare număr de decese în rândul personalului nostru dintr-o singură dată”.

O sursă medicală de la clinica al-Awda din Nousseirat, una dintre cele două unităţi unde au fost duşi morţii şi răniţii, a declarat pentru AFP că 15 persoane au murit şi 44 au fost rănite.

AFP nu este în măsură să verifice independent aceste cifre.

Armata israeliană a precizat într-un comunicat că aviaţia sa a „efectuat o lovitură de precizie asupra teroriştilor care operează în interiorul unui centru de comandă al Hamas” în şcoala Al-Jouni.

Serviciile de presă ale guvernului Hamas din Fâşia Gaza au declarat că şcoala, care este condusă de UNRWA, găzduia aproximativ 5.000 de persoane strămutate la momentul atacului.

În faţa spitalului Martirilor al-Aqsa din Deir al-Balah (centru), mai multe persoane au sosit pe targă de la locul loviturii, a observat un corespondent AFP.

Unele erau vizibil inconştiente, iar corespondentul AFP a văzut cel puţin un copil şi câteva femei printre răniţi.

„Nu există niciun loc sigur în Fâşia Gaza”, a comentat Oum Ayman, o femeie palestiniană care se afla în acel moment în faţa spitalului: „Copii, bătrâni, femei: cu ce au greşit ca să ajungă în bucăţi?”.

În ultimele luni, armata a lovit mai multe şcoli din Fâşia Gaza, acuzându-le că găzduiesc centre de comandă ale Hamas, ceea ce mişcarea islamistă a negat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...