Apartamentul din Tirana în care a locuit scriitorul Ismail Kadare a fost transformat în muzeu

Apartamentul din Tirana în care Ismail Kadare a scris multe dintre capodoperele sale a fost transformat într-un muzeu care este dedicat celebrului romancier albanez, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Lucram aici, lângă şemineu, care nu a fost mereu un element decorativ, aşa cum este astăzi. Aveam o mică masă şi două taburete”, a dezvăluit Ismail Kadare pentru AFP, instalat în fotoliul în care scria „de mână”, „pe genunchi”.

În prezent, perdelele sunt deschise. Însă în epocă, ele erau întunecate şi grele, pentru a încerca să izoleze interiorul apartamentului de controlul paranoic exercitat de regimul comunist al lui Enver Hodja.

„Iubeam literatura mai mult decât orice, o respectam mai mult decât orice, nu ascultam decât de ordinele ei, care se ascund mereu în locuri secrete”, a dezvăluit romancierul albanez.

Şi „lucram doar dimineaţa”, a mai spus marele scriitor din Balcani, ajuns între timp la vârsta de 83 de ani.

În timpul anilor petrecuţi cu familia sa în acel imobil din beton (1973-1990), Ismail Kadare a publicat unele dintre cele mai renumite romane ale sale, precum „Amurgul zeilor stepei”, „Firida ruşinii”, „Palatul viselor”, „Aprilie spulberat”, „Dosarul H”.

În acelaşi timp autor de poezie, Ismail Kadare a publicat aproximativ 50 de romane şi eseuri.

În noul muzeu sunt expuse o maşină de scris, pipe aşezate pe un birou, o bibliotecă, un livret militar aparţinând „ofiţerului în rezervă” Kadare, o fotografie cu Marcello Mastroianni în adaptarea cinematografică a romanului său intitulat „Generalul armatei moarte”. Ismail Kadare i-a prevenit însă pe creatorii muzeului că nu dorea să îi fie dedicat „un mausoleu”.

Devianţă cubistă 

Alături de soţia lui, Elena, care este tot scriitoare, Ismail Kadare îşi împarte viaţa între Albania şi Cartierul Latin din Paris, unde s-a exilat în 1990, în urma unui „act de vindecare”, cu câteva luni înainte de prăbuşirea comunismului, abandonând în fostul apartament manuscrisele sale, descoperite ulterior într-o pivniţă a Poliţiei.

Nebunia represivă a regimului este bine reprezentată de destinul lui Maks Velo, arhitectul imobilului, condamnat la opt ani de închisoare pentru „cubism”, considerat o devianţă artistică de liderii comunişti albanezi.

Totuşi, în timpul dictaturii, Ismail Kadare nu a încetat niciodată să scrie.

Se spune că fostul tiran, care se pretindea expert în literatură, aprecia opera acestui scriitor originar, ca şi el, din Gjirokastra, „oraşul de piatră” din sudul ţării. Kadare însuşi se declară amuzat de faptul că locuinţele lor familiale sunt legate prin „Strada Nebunilor”.

Uneori criticat pentru faptul că şi-a scris opera literară în timpul lui Enver Hodja şi pentru că nu a înfrunta frontal dictatura, scriitorul se declară „încrezător că dacă arhivele se deschid, nu va exista nimic împotriva” sa.

„Regimul comunist s-a prăbuşit, dar avem nevoie să cunoaştem ceea ce am trăit, cum am trăit, cum adevărurile au fost disimulate, cum ne-au fost ele prezentate”, a adăugat el.

„Opera mea nu ascultă decât de legile literaturii”, a afirmat scriitorul albanez, al cărui următor eseu, „Dispute au sommet”, tratează raporturile dintre dictatură şi literatură.

Kadare are un laitmotiv: represiunea nu poate fi o scuză pentru a nu crea nimic. „În vremuri întunecate, literatura a produs adeseori opere magnifice, ca şi cum ea repara necazurile”, a afirmat scriitorul.

Şi „cu cât este mai grea viaţa într-o ţară, sub un regim sau un ordin social, cu atât ea va suscita mai mult interes pentru literatură”, a adăugat Kadare.

„Baliverne bolşevice” 

Bogată, epică, bazată pe legende, opera sa are obiectivul de a dezvălui „misterele vieţii”, explică romancierul. Ismail Kadare a întors foarte repede spatele unui realism socialist dispreţuit, pe care l-a cunoscut pentru o scurtă vreme, în perioada în care a fost student la Institutul Maxim-Gorki din Moscova.

„Sloganul socialismului era ‘Literatura trebuie să reflecteze viaţa’. Era lipsit de sens, pentru că, în realitate, literatura trebuia să reprezinte interesele regimului, să vorbească despre sărbători, cooperative, sloganurile Partidului, entuziasmul tinerilor…”.

„Spiritul occidental, spiritul european au salvat literatura mea, fără să se lase îmbătat de balivernele bolşevice care au frânat ţările din Balcani şi din Asia”, a adăugat scriitorul albanez.

Deşi chestiunea îl „stânjeneşte”, Ismail Kadare dezvăluie că îi place ca numele lui să fie citat printre potenţialii câştigători ai premiului Nobel: „Nu sunt modest, pentru că, în principiu, sunt împotriva modestiei. În timpul regimului totalitar, modestia era un îndemn la supunere. Scriitorul nu trebuie să îşi plece capul”.

Şi păstrându-şi capul sus, literatura este aceea pe care scriitorul o apără în faţă dictaturii, afirmă Ismail Kadare, prieten apropiat al unui alt mare romancier din blocul comunist exilat la Paris, Milan Kundera: „Când arta supravieţuieşte, acesta este triumful său. Arta nu triumfă niciodată când ai capul plecat”.

Foto: Ismail Kadare / Sursa: Facebook