G4Media.ro

Apel al directorului DSP Arad cere ajutorul medicilor pensionați să vină în…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Apel al directorului DSP Arad cere ajutorul medicilor pensionați să vină în spitale, să ajute / „Niciodată în cariera noastră nu am întâlnit aşa ceva” / Le transmite doctorilor de familie să-și deschidă telefoanele în week-end

Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, le transmite tuturor cadrelor medicale din județ, inclusiv cele pensionate, să vină în ajutor pentru lupta cu pandemia, deoarece specialiștii din spitale sunt la capătul puterilor.

„După ce ieri eram îngrijorați că am atins 407 cazuri, azi vă anunț că avem 508 Pozitivi. În 24 de ore. Prin comparație, în alte valuri abia atingeam 150. În ritmul acesta, nici cu toate paturile din județ nu ai cum să faci față cu sistemul forjat la maxim, resursele umane terminate, stații de oxigen care merg de o lună la maxim, ventilatoare care pică  unul după altul.

Măsurile trebuiau să vină înainte să ajungem aici. Vor avea efect peste 14-21 de zile. Până atunci, noi trebuie să rezistam si să susținem colegii din spitale. Medicii de familie trebuie să monitorizeze toate cazurile de la domiciliu..și nu sunt puține, si vor fi tot mai multe. Rog inclusiv cadrele medicale pensionate să ajute cum pot în această perioadă. La DSP pot sa vină medici pentru anchetele epidemiologice, suntem primul nivel de contact și triaj cu pacienții”, a scris directorul DSP pe pagina sa de Facebook.

El transmite arădenilor să apeleze la Crucea Roșie pentru a da o mână de ajutor.

”La Crucea Roșie pot să apeleze toți cei care pot să fie voluntari la spital. Companiile private trebuie să fie în jurul spitalelor, să susțină cum pot la nevoie, să țină legătura cu managerii. Comunitatea, cu un sandwich și un mulțumesc, poate ajuta mult cadrele medicale, în aceste momente. Niciodată, în toată cariera noastră, cel puțin în ultimii 25 de ani, nu am întâlnit așa ceva”, a scris sâmbătă, directorul DSP pe pagina sa de Facebook.

Într-o altă postare, Horea Timiș apelează la medicii de familie să-și deschisă telefoanele mobil și în week-end.

”Fac un apel la Medicii de Familie din Jud Arad să își deschidă telefoanele sâmbata și duminica. Suntem asaltați la DSP Arad de telefoane de la pacienți pozitivi care nu dau de medicii de familie. Știu că este o perioadă aglomerată pentru toți”, a transmis directorul DSP Arad.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. la aia cu telefonu deschis la medicul de familie -am ras ! ala de la DSP e pus de partid sa fie bine si el le spune medicilor sa faca munca volutara ca poate asa il da sefu ala mare o medalie !

    • Ce munca voluntara fac medicii de familie dacă răspund la telefon în weekend? Medicul e medic mereu, ce boala apare doar in timpul săptămânii? Oricum medicii nostru de familie sunt în majoritate niște incompetenți, buni doar de scris scutiri medicale și trimiteri. Nici acum nu au bunul simt sa ajute. Mai ales ca situația actuala este în mare măsură și din cauza lor.

  2. PNL şi PSD vor fura împreună, pentru că asta aţi votat.

    • Scuip pe PNL dar asa mult ma bucur ca am scapat de useristi :))

    • Dar pe PSD nu scuipi, ca face alianta cu PNL?

    • Doar pe Ciolacu si pe Rafila.

  3. In situtii de supravietuire sunt reguli medicale stricte, nu face fiecare mafie instituțională interesul.

  4. Din pacate medicii de familie nu raspund la telefon in weekend, sunt prea comozi nu stiu cu certitudine daca toti sau numai al meu medic e asa, pana la urma si treaba cu “medic de familie” e tot un busines si atat, lasam juramantul de o parte asta e istorie, oamenii au devenit piese de schimb… pacat…

  5. Medicii de familie sunt relativ disponibili patru zile pe saptamana cam intre 10-14, nu aveti cum sa nu stiti ca sunt absolut degeaba !! Numarul lor de telefon nu e disponibil pacientilor ! Cel mult, numarul asistentei si al clinicii….

  6. Ăsta e după vaccin bravi ieri au fost vaccinați 100000 azi spital nu mai face fața ce ziceți de vaci cât de bun este