
Apel al Inspectoratului Școlar Timiș pentru toți românii care pot susține prin sponsorizări elevii la olimpiadele naționale 2025 din Timișoara: Banii de la minister nu ajung, Consiliul Județean nu a găsit resurse
Timișoara se pregătește să găzduiască trei mari olimpiade naționale, anunță într-un apel inedit către profesori și jurnalisți echipa Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș. Reprezentanții ISJ susțin că fondurile alocate de Ministerul Educației, de 200 de lei per elev participant, nu sunt suficiente pentru a le asigura toate cheltuielile implicate de cazare, masa și alte aspecte organizatorice „așa cum merită olimpicii României”, transmite Edupedu.ro.
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș face un apel public pentru sprijinirea acestor competiții, cerând ajutor din partea comunității, a mediului privat și a tuturor celor care cred în valoarea educației.
Printre olimpiadele care vor avea loc la Timișoara se numără și Olimpiada Națională de Limba Română (OLLR) pentru Minorități, o competiție despre care ISJ Timiș spune că depășește granițele simplei testări academice. Aceasta este o „celebrare a diversității, a dialogului intercultural și a identității comune prin limba română”. Pentru aceasta, Consiliul Județean Timiș „nu a găsit resursele financiare”, potrivit Inspectoratului.
„Acești copii nu sunt doar elevi excepționali, ci și ambasadori ai muncii, talentului și perseverenței, reprezentând viitorul educației și al societății noastre. Fără susținerea comunității, riscăm să pierdem nu doar o olimpiadă, ci și un simbol al unității în diversitate”, scriu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș.
Elevii care participă la această competiție nu doar că învață limba română, ci o trăiesc, o îmbogățesc și o transformă într-un instrument al înțelegerii. Pentru ei, fiecare text analizat este o fereastră către noi lumi, iar fiecare eseu scris este o declarație de iubire pentru frumos, așa că „orice formă de sprijin va fi dovada vie a respectului pe care îl datorăm acestor copii minunați. Împreună, putem transforma aceste olimpiade într-un eveniment de referință pentru excelența educațională din România”, se arată în apel.
Contul în care se pot face sponsorizări: RO83TREZ62120E370100XXXX (sponsorizare pe bază de contract). Pentru detalii suplimentare privind implicarea în acest demers, reprezentanții ISJ Timiș anunță că sunt deschiși oricărei colaborări.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.