Apel al rudelor celor 75 de prizonieri ucraineni de pe Insula Șerpilor: „Dați-ne vești despre ei!” / ”Este deja a cincea lună de când fratele meu și ceilalți sunt prizonieri și nimeni nu știe nimic”
După cinci luni în care nu au mai primit niciun mesaj de la ei, rudele celor 75 de prizonieri ucraineni de pe Insula Șerpilor, reținuți de armata rusă, fac apel la toate instituțiile internaționale să sensibilizeze autoritățile din Rusia, relatează Corriere della Sera.
„Au trecut aproape cinci luni de când fratele meu este prizonier al rușilor și nu am nicio veste despre el. La fel și rudele celorlalți 74 de soldați ucraineni capturați pe Insula Șerpilor la începutul invaziei”, spune Anastasia Dulger, sora unui soldat ucrainean care a căzut în mâinile rușilor pe insulă în prima zi a războiului.
Sunt 75 de soldați din Insula Șerpilor care au rămas reținuți: sunt pușcași marini și polițiști de frontieră. Este deja a cincea lună de când fratele meu și ceilalți sunt prizonieri și nimeni nu știe nimic.
„Am apelat la Comitetul Internațional al Crucii Roșii, iar ei ne-au răspuns că partea rusă nu permite accesul la băieții noștri. Am contactat serviciul de informații militar ucrainean, dar nu ne oferă nicio informație. Am scris o scrisoare colectivă împreună cu rudele deținuților, dar răspunsul a fost că se ocupă de această problemă, dar că nu există răspunsuri concrete. Nu știm unde se află, nu știm în ce stare sunt”, a continuat Anastasia
Pe fratele ei îl cheamă Dmytro Igorevici Șcherban, are 21 de ani și este soldat.
”La începutul lunii februarie a mers pe Insula Șerpilor. La 24 februarie a sunat și a spus că ofensiva rusă asupra Ucrainei a început. A fost înspăimântător, am intrat în panică. Ultima dată când am vorbit cu Dmytro a fost atunci, pe 24 februarie. Ne-a spus să nu ne facem griji pentru el”, a adăugat ea.
În ultimele săptămâni, unii soldați care au fost luați prizonieri în Zmiiny (numele ucrainean pentru Insula Șerpilor) s-au întors acasă printr-un schimb de prizonieri, după ce inițial fuseseră dați morți. Printre aceștia se numără și soldatul care, adresându-se crucișătorului Moskva, care țintea cu rachete spre avanpostul ucrainean, a ridicat degetul mijlociu și a rostit fraza fatidică: „Nava de război rusă, du-te dracului”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii