Apel disperat al directorilor de spitale din Timişoara: „Tăierea gazului va conduce la creşterea gradului de dramatism. Fără o temperatură optimă, eforturile noastre vor fi în zadar” / Dominic Fritz: „Este o catastrofă umanitară”
Managerii a cinci spitale din Timişoara au făcut apel la autorităţile locale şi la companiile furnizoare de gaze din România să sprijine unităţile medicale în identificarea de soluţii care să asigure furnizarea agentului termic, relatează News.ro.
Primarul Dominic Fritz a declarat, la rândul său, că „este o catastrofă umanitară”, după ce a anunţat sistarea gazului către compania de termoficare Colterm.
Scrisoarea este semnată de managerul Spitalului Clinic Judeţean Timişoara – Raul Pătraşcu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” – Cristian Oancea, managerul Spitalului Clinic Municipal Timişoara – Daniel Maliţa, managerul SpitaluluiClinic de Pediatrie „Louis Ţurcanu” – Ovidiu Adam şi managerul Institutului de Boli Cardiovasculare – Constantin Luca.
„În atenţia marilor companii producătoare şi furnizoare de gaze din România,
În numele tuturor pacienţilor internaţi în spitalele din Timişoara vă rugăm să ne sprijiniţi prin identificarea unei soluţii care să asigure furnizarea gentului termic în spitalele din municipiul nostru. În această perioadă de criză sanitară cauzată de pandemia COVID-19, tăierea gazului în Timişoara va conduce la creşterea gradului de dramatism pe care îl înregistrăm deja.
Spitalele din Timişoara sunt implicate în lupta cu acest virus nemilos, eforturile noastre în salvarea de vieţi omeneşti fiind supraomeneşti. Va rugăm pe voi, marii producători şi furnizori de gaz din România, să faceţi şi voi aceleaşi eforturi pentru a contribui la salvarea vieţilor conaţionalilor noştri. Fără o temperatură optimă în saloane, eforturile noastre vor fi în zadar, iar echilibrul precar pe care l-am asigurat prin dedicare şi implicare va fi năruit”, transmit managerii de spitale.
Aceştia mai subliniază că nu sunt în măsură să analizeze cine este vinovat de situaţia Colterm, dar că solicită marilor producători şi furnizori de gaze din România să sprijine unităţile medicale.
„Nu suntem în măsură să analizăm cine este vinovat de situaţia Colterm nu avem căderea şi nici pregătirea să găsim soluţii pentru Colterm, însă va cerem vouă mari producători şi furnizori de gaze din România să manifestaţi responsabilitate socială şi să ne ajutaţi în lupta cu acest virus nemilos”, au mai transmis managerii de spital.
„O catastrofă umanitară”
Întrebat într-o conferinţă de presă, de marţi, ce le transmite pacienţilor şi medicilor rămaşi fără încălzire, primarul Dominic Fritz a recunoscut că nu are soluţii.
El a subliniat că două dintre unităţile sanitare, Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” şi Maternitatea Odobescu, aparţinând Primăriei Timişoara au centrale proprii şi nu sunt dependente de Colterm.
„Avem două spitale care se pot alimenta dintr-o centrală proprie. Am invitat pe manageri la întâlnirea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă şi vom încerca să găsim soluţiile cele mai bune. Nu este o varianta să stăm zile şi săptămâni fără căldură în spitale. Noi vorbim inclusiv cu firme care pot furniza soluţii temporare. Este o situaţie dramatică. Asta spun de săptămâni întregi, că este o catastrofă umanitară, pe care trebuie să o evităm cu orice… Tocmai de asta eu fac un apel pentru a evita asta”, a declarat Dominic Fritz.
Compania Delgaz Grid a anunţat că furnizorul E.On va întrerupe gazul către compania de termoficare din Timişoara, Colterm. Acest lucru s-a şi întâmplat marţi la ora 12.00.
Motivul este acela că societatea de termoficare are datorii mari către furnizorul de gaz, iar săptămâna trecută primarul Dominic Fritz a anunţat intrarea în insolvenţă a Colterm.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
26 comentarii