G4Media.ro

Apel lansat de 12 decani ai facultăților filologice și umaniste din București,…

Foto: Pixabay.com

Apel lansat de 12 decani ai facultăților filologice și umaniste din București, Cluj, Brașov, Sibiu, Timișoara și Craiova: Limba și literatura română trebuie să fie probă distinctă la Bacalaureat, în proiectul legii educației

Decanii a 12 facultăți filologice și umaniste au trimis la Ministerul Educației apelul ca autoritatea să introducă în proiectul de lege a educației un examen distinct la Limba și literatura română, ca parte a viitorului Bacalaureat. “Insistăm asupra necesității de a evalua absolvenții de liceu la materia Limba și literatura română, prin intermediul unor subiecte compatibile cu programele de predare-învățare, care poziționează între obiectivele prioritare dezvoltarea unor competențe de receptare și de producere de text”, spun profesorii care conduc facultăți de profil în universitățile din București, Cluj, Brașov, Sibiu, Timișoara și Craiova.

“Împărtășim punctul de vedere formulat de Asociația profesorilor de limba și literatura română “Ioana Em. Petrescu” (ANPRO) și considerăm că o astfel de nivelare și devalorizare a disciplinelor supuse examinării (nu numai Limba și literatura română, ci toate celelalte au de pierdut în formula aceasta comasată) aruncă în derizoriu învățământul liceal și va avea consecințe dramatice în privința calității viitorilor studenți. O asemenea reorganizare trebuie să urmeze unui proces reflexiv consistent și amplu, nu să fie decisă printr-o măsură grăbită, de tip autoritar”, atrag atenția decanii celor 12 facultăți.

  • Amintim că Sorin Cîmpeanu a anunțat în urmă cu 2 săptămâni că Limba română va avea examen separat la Bacalaureatul din anul 2027 și va atinge și partea de gramatică: „Este foarte probabil ca varianta finală a proiectului de lege care să ajungă în guvern să cuprindă un examen de Bacalaureat 2027 la care proba de limba și literatura română, inclusiv gramatică, să fie probă scrisă de sine stătătoare” – detalii aici.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Dacă universitatea „Dunărea de Jos“ din Tecuci nu partikipă, atunci fix pix!

  2. Decanii au sesizat doar problema cu l. română, în rest legea cum e? Politica oamenilor mici, doar ce îi afectează direct! De tâmpeniile din această lege nu spun nimic!

  3. Bacalaureatul este testarea finala a cunostintelor acumulate de un elev PE TOATA DURATA STUDILOR LICEALE ! Daca este corecta afirmatia atunci SA SE VERIFICE TOTAE MATERILE PREDATE IN LICEU ! In rest sunt NUMAI POVESTI DE ADOMIT COPIII !
    Am dat Bacul in 1961 – in seria celor cu clasa XI facuta seral si am sustinut examene la toate materile (la romana si matematica si SCRIS) Cum dreaq ar fi un BAC fara limba romana si matematica ? Doar un „campeanu” – agronom ratat poate imagina asa ceva !
    Si in concluzie : Apar tot mai multi „neica-nimeni” care fac pe banda legi ale invatamantului !!! De ce ? Numai ei stiu ! An avut acum cativa ani O BUNA LEGE – daca bine miaduc aminte a Domnului Funeriu ! A fost DISTRUSA – BUCATICA CU BUCATICA de tot felul de netoti si neaveniti – pana la totala desfintare ! REVENITI SI APLICATI ACEA LEGE – dar mentineti APLICAREA CEL PUTIN UN CICLU SCOLAR – FARA MODIFICARI – ADAUGIRI sau alte MOFTURI ROMANE ! Si DUPA – analizati efectele ! cred ca PREDIC IN PUSTIU !

  4. Dacă este atât de importantă pentru decanii facultăților de filologie lim băși literatura română, de ce nu se dă examen scris la admiterea în facultate?!?