G4Media.ro

Apel lansat de 79 de reprezentanţi ai comunităţii academice din Iaşi pentru…

Apel lansat de 79 de reprezentanţi ai comunităţii academice din Iaşi pentru „apărarea statului de drept”

Aproape 80 de reprezentanţi ai comunităţii academice din Iaşi au lansat, luni seara, un apel pentru apărarea statului de drept, „a democraţiei şi a valorilor europene”, transmite Agerpres.

Printre cei 79 de istorici, chimişti, economişti, matematicieni, filosofi, filologi semnatari ai apelului se află şi istoricul literar Alexandru Călinescu, fost director al Bibliotecii Central Universitare Iaşi, istoricul Lucian Leuştean, fost consul al României la Chicago, istoricul şi germanistul Alexander Rubel, directorul Centrului Cultural German şi Centrului de Arheologie Iaşi, şi istoricul Dorin Dobrincu, fost director general al Arhivelor Naţionale ale României.

În adresa lor, semnatarii susţin că actuala coaliţie de guvernare a modificat „brutal” „cadrul legal privind organizarea sistemului judiciar, îndeosebi legislaţia referitoare la combaterea corupţiei”.

„De peste doi ani, odată cu adoptarea de către Guvernul României a Ordonanţei de Urgenţă nr. 13, sub pretextul amendării legislaţiei penale şi de organizare a sistemului judiciar, are loc un asalt continuu asupra statului de drept. Încă de la începutul lunii februarie 2017, numeroase organizaţii nonguvernamentale, asociaţii profesionale şi grupuri cetăţeneşti au cerut, prin apeluri publice şi proteste de stradă, oprirea acestei agresiuni, care ameninţă fundamentele sistemului politic, ordinea constituţională şi viitorul societăţii noastre. În loc să abandoneze un demers profund toxic, coaliţia actuală de guvernare a trecut la modificarea brutală, fără o consultare autentică a magistraţilor, a partidelor de opoziţie şi a opiniei publice, a cadrului legal privind organizarea sistemului judiciar, îndeosebi a legislaţiei referitoare la combaterea corupţiei”, spun prin intermediul apelului cei 79 de semnatari.

În opinia acestora, astfel de „legi, ordonanţe sau hotărâri de guvern anulează, în fapt, independenţa justiţiei în raport cu puterea politică”.

„Această adevărată operă de inginerie legislativă, la limita prevederilor Constituţiei, aşa cum reiese inclusiv din decizii ale Curţii Constituţionale, din care au rezultat legi, ordonanţe sau hotărâri de guvern, anulează, în fapt, independenţa justiţiei în raport cu puterea politică şi face aproape imposibilă lupta împotriva celui mai periculos flagel care macină societatea românească, corupţia. În mod natural, cele mai multe dintre prevederi au fost respinse atât în fond cât şi în formă de comunităţile profesionale din justiţie, de opinia publică naţională, precum şi de organismele internaţionale din care România este parte”, se afirmă în textul apelului.

Referindu-se la Ordonanţa de Urgenţă nr. 7/2019, semnatarii apreciază că aceasta „aduce grave atingeri independenţei justiţiei”.

„Cea mai recentă probă a faptului că acest uriaş efort urmăreşte demantelarea ideii de justiţie ca proces instituţional legitim, predictibil şi independent în România o constituie Ordonanţa de Urgenţă nr. 7/2019. Criticat atât de corpul magistraţilor din România cât şi de instituţiile europene, actul normativ aduce grave atingeri independenţei justiţiei şi separaţiei puterilor în stat, după cum induce şi o stare de confuzie generalizată cu privire la funcţiile justiţiei într-un stat democratic. Conştienţi de faptul că atacul asupra justiţiei reprezintă începutul alunecării României către un sistem oligarhic, iliberal, în care întreaga putere va aparţine unui grup restrâns de persoane, după modele deja consacrate în ţări din estul Europei, America Latină, Africa şi Asia, subsemnaţii fac un apel public către cetăţenii României de a se implica, prin mijloacele legale şi democratice garantate de Constituţie, în apărarea statului de drept, a democraţiei şi a valorilor europene”, se menţionează în finalul apelului.

Foto: Dorin Dobrincu / Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Somnul raţiunii a nascut monştri!

  2. Pierdere de timp, numai infractorii de cariera conteaza in Romania.

    Sa revina academicienii, dupa ce au condus o retea de prostitutie peste hotare, altfel au 0 credibilitate in tara ticalosilor.

  3. Printre ei, si universitari care l-au votat pe Putorel Toader ca rector 🙂

  4. Alti 79 de paraziti bugetari , care in viata lor au fost numai atarnatori la buget , nu au facut un ban in mediul privat .

  5. Istorici, chimişti, economişti, matematicieni, filosofi, filologi? ce să ne spună despre drept? 1 drept minus 1 drept=0 drepturi? Nu domnilor, în drept este egal cu un drept şi o obligaţie/interdicţie/restricţie. Vorbiţi despre legile justiţiei fără a le citi. Aveţi informaţii numai din auzite, fără a studia legile că, de, „e prea grele la procesare”. Stimaţi domni, vedeţi-vă de profesiile pentru care sunteţi specializaţi. Ori, la politică, fotbal şi drept (mai nou) toţi se pricep. V-aş sugera să vă spuneţi părerea şi despre procedura în chirurgia laparoscopică în caz de operaţie de apendicită dacă este bună sau rea. Păcat că nu ne vedem lungul nasului.

  6. Ar fi util un link în articol către textul scrisorii.