G4Media.ro

Apel pentru crearea unui fond european de suveranitate care să sprijine proiectele…

Sursa Foto: Facebook

Apel pentru crearea unui fond european de suveranitate care să sprijine proiectele industriale, în fața subvențiilor americane / UE trebuie să-și ajute industria, transmite Thierry Breton

Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a lansat un apel privind crearea unui „fond european de suveranitate care să sprijine proiecte industriale” şi care să facă faţă „Inflation Reduction Act” (IRA), criticată de preşedintele francez Emmanuel Macron în cursul vizitei sale în SUA, relatează Agerpres.

Uniunea Europeană (UE) este îngrijorată de câteva luni de efectele acestui plan de 420 de miliarde de dolari al preşedintelui american Joe Biden dedicat în mare parte climatului şi adoptat în vară, aflat în centrul unei recente vizite oficiale a lui Emmanuel Macron peste Atlantic.

Acest plan prevede, printre altele, reforme favorizând companiile stabilite în Statele Unite, în special în sectoarele vehiculelor electrice, bateriilor, tehnologiei, energiilor regenerabile şi chiar hidrogenului.

El „antrenează distorsiuni de concurenţă în detrimentul companiilor din Uniunea Europeană”, a afirmat Thierry Breton într-un interviu pentru Journal du dimanche (JDD), după ce a ameninţat la începutul lui noiembrie că „va merge în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului” pentru a-şi susţine argumentele.

„A fost deja creat un grup de lucru cu reprezentanţi ai Casei Albe şi Comisiei Europene”, a adăugat el.

Emmanuel Macron a afirmat vineri că doreşte ca problema „exceptărilor” cerute Statelor Unite pentru industriile europene să fie „soluţionată” până în primul trimestru al anului 2023, după ce cu o zi înainte considerase „super-agresive” unele măsuri americane. Preşedintele Biden s-a declarat gata să corecteze „defectele” legii sale, pe care a apărat-o, totuşi, cu toate forţele.

„După deschiderile obţinute la Washington de către preşedintele Macron, sunt încrezător, eforturile Uniunii Europene vor da roade. Mai repede decât credem, sper. Poate chiar în următoarele zile!”, a declarat Thierry Breton în JDD.

Comisarul a subliniat, în schimb, necesitatea ca Europa să-şi îmbunătăţească atractivitatea şi competitivitatea, concentrându-se pe „tehnologie şi sectoarele strategice pentru succesul tranziţiei sale ecologice”, în special turbinele eoliene, energia solară şi reţelele electrice şi adaptând un cadrul de reglementare „prea greoi”.

În faţa crizei energetice, concurenţei americane şi politicii economice chineze, el a preconizat „un fond european de suveranitate pentru sprijinirea proiectelor industriale”, fără a uita „coordonarea” planurile naţionale.

Subliniind condiţiile diferite de îndatorare în funcţie de state, Thierry Breton a mai afirmat că, „fără îndoială, ar trebui să luăm în considerare o finanţare în jurul a 2% din PIB-ul Uniunii Europene, aproximativ 350 de miliarde de euro”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. O idee împrumutată de pe la Liviu dragnea / Darius vilcov / Liviu Voinea. De câștigat vor câștiga doar administratorii fondului respectiv

  2. Soluția e simplă. Suprataxarea produselor americane care sunt subvenționate sau care au componente din lista , exportate în UE . Nu-i complicat. Trebuie doar balls!

    • Nu stiu cum sa-ti spun dar uniunea tocmai a picat in groapa care si-a sapat-o singura si nu mai are putere de negociere. Daca uniunea avea lideri adevarati nu toti comunistii corupti gen merkel, ursula si altii, ar fi avut acum gaze mai ieftine si ar fi trecut usor peste santajul rusesc. Nu mai zic de lockdown-uri care au contribuit enorm la inflatie si distrugerea societatii plus no jab no job policy promovate de aceasi corupti cu contracte secretizare pe la ursula.
      Deci, ue este cum a zis micron de nato, in moarte cerebrala.
      Astea fiind spuse, poti sa tragi singur concluzia ca acum ue prin prostia si incompetenta lor sunt sub papucul americanilor, sincer, cred ca este un lucru bun. Europenii sunt niste comunisti nesimti care dau vina pe toata lumea pentru greselile lor si cineva trebuie sa-i calce pe gat un pic sa-si revina din betia indusa de putler prin functii in gazprom.