G4Media.ro

Apele Române: Nivelul precipitaţiilor din ultimele 24 de ore a depăşit cu…

sursa foto: Unsplash/ Nazrin Babashova

Apele Române: Nivelul precipitaţiilor din ultimele 24 de ore a depăşit cu mult valorile normale / Cele mai însemnate cantităţi, în judeţele Caraş-Severin şi Mureş / Cod galben de viituri în mai multe bazine hidrografice

Administraţia Naţională Apele Române anunţă, joi, că nivelul precipitaţiilor din ultimele 24 de ore a depăşit cu mult valorile normale, cele mai însemnate cantităţi fiind înregistrate în judeţele Caraş-Severin şi Mureş. La staţia hidrometrică Crivaia s-au înregistrat 45 l/mp, faţă de valoarea normală de 15 l/mp, transmite News.ro.

”În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat precipitaţii care au depăşit valorile normale (15 l/mp/24 h) la statiile hidrometrice din administrarea Apelor Române. Cele mai însemnate cantitativ au fost în judeţele Caraş şi Mureş, de peste 40 l/mp”, anunţă, joi, Apele Române.

Potrivit sursei citate, s-au înregistrat la Bârzava, la staţia hidrometrică Crivaia, 45 l/mp iar în judeţul Mureş, la staţia hidrometrică Arad- 39 l/mp.

”La această oră, nu se înregistrează depăşiri ale cotelor de atenţie. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a reactualizat atenţionarea hidrologică care rămâne valabilă până mâine, 24 mai, la ora 10.00”, a mai transmis surs acitată.

Hidrologii anunţă cod galben de viituri, până vineri, la ora 10.00, în mai multe bazine hidrografice.

Meteorologii au emis joi o atenţionare meteorologică cod galben, anunţând averse, descărcări electrice şi izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...