G4Media.ro

Apemin Tușnad și Fundația pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc au donat o…

Foto: Fundația pentru Parteneriat

Apemin Tușnad și Fundația pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc au donat o instalație de dezinfectare cu ozon Serviciului Județean de Ambulanță Harghita

Apemin Tușnad și Fundația pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc au dotat Serviciul Județean de Ambulanță Harghita cu o instalație de dezinfectare cu ozon și cu echipamente de protecție (măști, capișoane, viziere) în valoare de 35.000 lei, ca răspuns în lupta împotriva pandemiei COVID-19, potrivit unui comunicat postat pe pagina Fundației pentru Parteneriat.

Cu echipamentul modern donat, ambulanțele pot fi curățate prin dezinfectare cu ozon. Această tehnologie este potrivită pentru neutralizarea eficientă a virusurilor și bacteriilor pe diverse suprafețe sau din aer. Este primul serviciu de ambulanță din țară dotat cu această instalație.

Generatorul de ozon și echipamentele de protecție incluse în donație sunt instrumente eficiente pentru crearea condițiilor de muncă mai sigure pentru personalul serviciului de ambulanță. Ambulanțele dezinfectate cu ozon oferă un mediu mai sigur nu numai pentru unul dintre actorii cheie în lupta împotriva răspândirii coronavirusului, ci și pentru toți pacienții, se arată în comunicat.

Foto: Fundația pentru Parteneriat

Dezinfectarea cu ozon este mult mai eficientă decât dezinfectarea cu clor, gazul ajungând și în locuri în care, de altfel, ar fi imposibil să se dezinfecteze cu alte substanțe chimice convenționale și, în consecință, majoritatea virusurilor, inclusiv coronavirusul, sunt anihilate.

Un alt avantaj în controlul epidemiei actuale este că dezinfectarea cu ozon economisește timp, astfel încât ambulanțele pot fi dezinfectate într-un timp foarte scurt cu această procedură de dezinfectare. De asemenea, curățarea și dezinfectarea cu ozon este și ecologică. Cu ajutorul echipamentului donat, dezinfectarea cu ozon poate fi efectuată regulat pe ambulanțele serviciului de ambulanță.

Foto: Fundația pentru Parteneriat

NOTĂ: Articol publicat în cadrul proiectului ”România ajută!”, realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Fundația Konrad Adenauer.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. n-am mai auzit in viata mea de dezinfectarea cu ozon, suna a pacaleala uriasa si profit pentru cine trebuie

    • ești incult, și te mai și lauzi cu asta :))) .. dezinfectarea cu ozon este de când lumea, eu personal am avut acum vreo 20 de ani un aparat de ozon la acvariu care curăța acvariul de alge în 3 minute, scoteam peștii și plantele, puneam pompița cu ozon și câteva clipe algele deveneau maro, mureau, TOATE algele și toate microorganismele din acvariu, nici măcar miros nu mai avea apa (numai acvariștii știu ce problemă aproape nerezolvabilă sunt algele, dacă nu vrei să bagi substanțe). Apoi la detailing auto – pompele de ozon scot mirosul dintr-o mașină în care s-a fumat! Am avut odată o mașină în care se fumase, cu absolut orice substanțe și parfumuri am încercat nu ieșea mirosul. Am dus-o la un nene, a pus pompa de ozon juma de oră, și mașina mirosea a nou, nu a mai rămas nici urmă de miros. Ozonul este oxigen 3 și este extrem de reactiv, oxidează orice moleculă și distruge TOATE microorganismele. Și fiind gaz, pătrunde în toate colțurile, nu rămâne suprafețe nedezinfectate. Singurul dezavantaj este mirosul înțepător, trebuie să aerisești bine vreo 10-15 minute înainte să intri în mașina sau camera dezinfectată. Este un aparat de-a dreptul magic, și mă gândeam să îmi cumpăr unul pentru acasă (de ex să pun toți sneakerșii și alte bombe :))) într-un sac de plastic și să pompez ozon, nu mai rămâne nici urmă de miros, sau să pompez salteaua să distrug acarienii, etc)

    • a, încă un exemplu de care uitasem (pompele de ozon sunt atât de răspândite că nici n-ai idee tu însuți de câte ori te întâlnești pe zi, de exemplu absolut toată industria alimentară are pompe cu ozon, de câte ori cumperi produse alimentare plătești fără să știi pentru dezinfectarea cu ozon a apei, ambalajelor, etc): la grădinița copilașului au câte o pompă de ozon în fiecare cameră, care dezinfectează automat noaptea. Dimineața când duceam copilul era mirosul acela specific de … ozon :)))… de aer de munte.. a fost probabil picătura care a înclinat balanța când am ales grădinița acum 3 ani 🙂

  2. Interesanta decizia celor de la Apemin Tusnad de a inscriptiona echipamentul donat in primul rand in ungureste.
    Echivalent, sper sa se bazeze in primul rand pe unguri ca sa le cumpere produsele.

    • ADOMANYA…Na vezi asta chiar conteazã pe care limbã a scris prima oarã si nu mai zic dacã a folosit si cu douã trei caractere mai mult pe ungureşte!Ceva î-mi spune cã dacã scria pe ebraicã veche sau mandjurianã,nu aveai crampe în stomac cum ai acuma.

    • @k zoli – lasă-l pe turbatul ăla, românii sunt probabil singurul popor de pe planetă care nu dorm noaptea de frica unei … limbi – limba maghiară :))) .. de 20-30 de ani numai văicăreli aud de la românii din moldova, sau din sud, că de ce nu vorbesc ungurii românește. Nu vorbesc că nu-i interesează. Românii ardeleni nu au nicio problemă cu asta, pentru că noi cunoaștem ungurii direct, și știm că sunt oameni mult mai serioși și mai civilizați și onești decât moldovenii sau oltenii. Respectul se CÂȘTIGĂ, nu se impune, dacă vrei să vorbească alte națiuni limba ta trebuie să ai ceva de oferit – cultură, civilizație, prosperitate economică… la toate astea România este vax, soft-power-ul românesc este zero spre negativ, că au ajuns și românii din Basarabia sau din Ucraina să facă mișto de noi