Apple devine primul brand din lume evaluat la un trilion de dolari (raport)
Apple a devenit miercuri primul brand din lume de un trilion de dolari, potrivit clasamentului celor mai valoroase branduri globale, lansat de Kantar.
Clasamentul BrandZ din acest an subliniază rezistenţa mărcilor de top, valoarea totală a brandurilor globale din Top 100 revenind pe o creştere de 20%, ajungând la 8.300 miliarde de dolari, aproape de maximumul de 8.700 de miliarde de dolari atins în 2022, conform unui comunicat citat de Agerpres.
De la lansarea BrandZ din 2006, valoarea cumulată a brandurilor globale din Top 100 a crescut cu 474%. Pragul pentru ca o marcă să poată intra în Top 100 a crescut cu 354%, de la 4 miliarde de dolari, până la 19 miliarde de dolari în prezent.
Deţinând prima poziţie pentru al treilea an consecutiv, Apple le are alături, în fruntea clasamentului, pe Google, Microsoft şi Amazon, grupul reflectând locul extrem de important pe care îl are tehnologia în viaţa de zi cu zi.
McDonald’s îşi păstrează, de asemenea, poziţia în top cinci, succesul său fiind susţinut de inovaţia continuă, inclusiv prin utilizarea inteligenţei artificiale (AI) pentru meniurile dinamice proiectate pe panouri digitale şi pentru predicţia comenzilor, demonstrând modul în care mărcile din sectoarele din afara tehnologiei explorează, de asemenea, inteligenţa artificială pentru a stimula creşterea.
Ilustrând puterea pe care o arată deja AI-ul în viaţa de zi cu zi, NVIDIA urcă 18 locuri până pe locul 6 în clasamentul din 2024, cu o creştere a valorii mărcii de 178%. Facebook revine în Top 10 după o absenţă de un an, în timp ce Oracle intră în Top 10 pentru prima dată.
„Cu evaluarea mărcii sale la un trilion de dolari, Apple s-a dovedit rezistent la provocările existente în piaţă, brandul având puterea să justifice preţurile sale premium şi dovedind că mărcile care sunt diferite în mod semnificativ şi care le vin uşor în minte consumatorilor (Meaningful, Different, Salient), reuşesc să facă faţă mai bine perturbărilor economice globale. Raportul nostru de anul acesta arată că mărcile puternice continuă să prospere în ciuda incertitudinii economice globale. Vedem, în analiza din acest an, că brandurile care investesc în AI înregistrează câştiguri remarcabile, culegând roadele unei experienţe mai bune pe care o oferă clienţilor”, a declarat Martin Guerrieria, coordonatorul Kantar BrandZ, în comunicat.
Alături de NVIDIA şi titanii în materie de AI, Adobe şi AMD, au înregistrat câştiguri impresionante, asigurându-şi un loc în Top 20 branduri în funcţie de creşterea valorii mărcii, crescând faţă de 2023 cu 66% şi, respectiv, 53%. Adăugând şi Instagram, Facebook sau Uber, care au înregistrat şi ele noi creşteri, toate aceste companii evidenţiază modul în care inovaţiile tehnologice pot stimula implicarea consumatorilor şi pot accelera creşterea afacerii.
„Analizând cele 13 clasamente individual la nivel de categorie, schimbările notabile din diferite sectoare evidenţiază o varietate de atribute care ajută la îmbunătăţirea puterii sau a capitalului de brand. De exemplu, pe segmentul băuturi alcoolice, Corona a devenit cel mai valoros brand de bere din lume. Accelerarea constantă a creşterii de la nivel global şi dezvoltarea în pieţe aflate în creştere, cum ar fi Brazilia, China şi Africa de Sud, menţinând în acelaşi timp poziţia solidă din piaţa domestică, din Mexic, au fost factori cheie ai succesului său”, subliniază comunicatul citat.
Pe segmentul de îmbrăcăminte, Nike îşi păstrează poziţia de brand nr.1 în categoria îmbrăcăminte, dar diferenţa sa faţă de concurenţi s-a redus. Cu o creştere de 47%, Zara a devenit marca cu a doua cea mai mare creştere din Top 100 global, urcând 24 de locuri, până pe locul 70. Abordarea inovatoare a Lululemon în ceea ce priveşte athleisure (îmbrăcăminte sport comodă) şi angajamentul său faţă de calitate au adus o creştere de 24% a valorii mărcii, ducând-o pentru prima dată în Top 100 Global.
Kantar BrandZ reprezintă o monedă globală cu care este evaluată valoarea unui brand, cuantificând contribuţia capitalului de brand la performanţa financiară totală. Clasamentele anuale de evaluare a valorii mărcilor globale şi locale realizate de Kantar combină date financiare riguros analizate, cu studii ample de brand equity pentru a obţine şi evaluarea consumatorilor. Din 1998, BrandZ împărtăşeşte cu liderii din domeniul afacerilor insight-uri despre cum se construiesc brandurile, având la bază 4,3 milioane de interviuri cu consumatori, pentru 21.000 de mărci din 54 de pieţe.
Kantar este liderul global în furnizarea de date şi analize de marketing.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank