G4Media.ro

Apple şi Hyundai vor să ajungă în următoare luni la un acord…

sursa foto: Pexels

Apple şi Hyundai vor să ajungă în următoare luni la un acord cu privire la construcția de automobile electrice. Intenția este de a lansa prima mașină în 2027

Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motor şi grupul american Apple Inc intenţionează să semneze, până în luna martie, un acord de parteneriat privind automobilele electrice, în ideea de a demara producţia încă din 2024 în SUA, informează un articol publicat, duminică, în cotidianul sud-coreean Korea IT News, preluat de Reuters.

Acest articol vine după ce Hyundai Motor a dat publicităţii, vineri, un comunicat de presă în care anunţă, în mod oficial, că este în discuţii preliminare cu Apple, după ce o altă publicaţie locală a dezvăluit că cele două companii intenţionează să lanseze un automobil autonom electric în 2027, informaţie care a dus la creştere cu 20% a cotaţiei acţiunilor Hyundai.

Citând surse din industria auto, cotidianul Korea IT News susţine că ambele companii intenţionează să producă autoturisme la uzina pe care constructorul Kia Motors o are în statul Georgia sau să investească în comun pentru construcţia unei noi uzine de asamblare în SUA.

Obiectivul este producţia a 100.000 de vehicule în 2024, la o uzină care ar urma să aibă o capacitate anuală de producţie de 400.000 de vehicule.

Kia Motors este o companie afiliată grupului Hyundai Motors.

Korea IT News adaugă că Hyundai şi Apple intenţionează să lanseze o „versiune beta” a unui automobil Apple, în cursul anului următor.

Luna trecută, agenţia de presă Reuters informa şi că Apple a făcut progrese în tehnologia maşinilor autonome şi intenţionează să producă, încă din 2024, un autoturism echipat cu propria sa tehnologie inovativă de baterii.

Eforturile producătorului de iPhone-uri în domeniul conducerii autonome, cunoscute sub numele de „Proiectul Titan”, au debutat în anul 2014, când firma a început să proiecteze de la zero propriul său vehicul.

Potrivit surselor citate de Reuters, Apple a înregistrat suficiente progrese şi îşi doreşte acum să producă un vehicul pentru consumatori. Strategia Apple se bazează pe un nou model de baterie, care ar putea reduce „în mod radical” costul bateriilor şi ar spori autonomia vehiculelor, susţin sursele.

Sursa: Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Hyundai destine patente pentru o versiune de hybrid bazată pe celule de hydrogen cu o autonomie foarte mare + electric.
    Conform testelor preliminare electricul se încarca de circa 3 x 450 km pe baza unui dinam pe măsura ce motorul consuma din celula de hydrogen .
    Autonomia totala electric + hydrogen este estimată undeva la peste 2500 km.
    Apple vine cu electronica din interior iar Hyundai cu motorizarea , va fi cu siguranța un autovehiculul revoluționar .

    • si uite asa cei care au actiuni la tesla vor pierde tot in viitorul apropiat. Dupa cum si Musk a avertizat, actiunile Tesla nu valoareaza nici pe departe pretul de pe piata.