G4Media.ro

Aproape 1.180 de clădiri de locuit au fost distruse în orașul Harkov,…

Sursa foto: Facebook / ДСНС України

Aproape 1.180 de clădiri de locuit au fost distruse în orașul Harkov, în săptămânile de atacuri ruse aeriene şi terestre

Primarul din orașul ucrainean Harkov, Ihor Terehov, afirmă că aproape 1.180 de clădiri de locuit cu mai multe etaje din oraşul din estul Ucrainei, în săptămânile de atacuri ruse aeriene şi terestre – relatează Agerpres, conform dpa.

În plus, peste 50 de grădiniţe, aproape 70 de şcoli şi 15 spitale au fost distruse, a mai spus primarul din Harkov, potrivit agenţiei de ştiri ucrainene UNIAN.

În termen de 24 de ore, trupele ruse au bombardat Harkovul de aproape 60 de ori cu obuze de artilerie şi mortier, a spus el.

Harkovul avea aproape 1,5 milioane de locuitori înainte să înceapă războiul şi este al doilea cel mai mare oraş ucrainean după Kiev.

Potrivit lui Terehov, locuitorii caselor bombardate sunt cazaţi în şcolile rămase, în grădiniţe, precum şi în subsoluri şi staţii subterane.

În pofida atacurilor, supermarket-urile din oraş rămân deschise şi toate alimentele necesare sunt disponibile, a spus el.

Harkovul este de asemenea aprovizionat cu ajutor umanitar din alte oraşe, dar şi cu un transport de medicamente de 880.000 de dolari care a ajuns din SUA.

„Harkov este un oraş vorbitor de limbă rusă”, îl citează Ukrainska Pravda pe Terehov într-un articol separat. El a spus că mulţi locuitori au prieteni şi rude în Rusia.

„Oamenii nu şi-ar fi putut imagina nici în cele mai negre vise că Rusia va ataca Ucraina şi Harkovul”, a mai spus Terehov, potrivit sursei citate.

Sursa foto: Facebook / ДСНС України

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Existența Ucrainei e ce-l deranjează pe Putin.

    • Chiar si a democratzie Occidentale sau a Euro atlantismului ..

  2. Deci .. când rusii zic cã efectueazã o operatziune specialã militarã si esti un civil din zona vizatã de acea operatziune rusnacã .. run like hell .