G4Media.ro

Aproape 1.500 de tineri de 18 ani din România primesc un permis…

Sursa foto: Pexels

Aproape 1.500 de tineri de 18 ani din România primesc un permis gratuit de călătorie cu trenul în Europa, după runda de înscrieri din luna martie / Ce este programul DiscoverEU și cum poți să obții un astfel de permis

Cei 145.657 de tineri cu vârsta de 18 ani înscriși pentru a obține unul dintre cele 35.324 de permise de călătorie disponibile au primit joi, 11 mai, rezultatele rundei de înscrieri la DiscoverEU din martie 2023. Din România, au fost selectați 1.467 de tineri în vârstă de 18 ani.

Candidații selecționați vor călători individual sau în grup de maximum cinci persoane între 15 iunie 2023 și 30 septembrie 2024, anunță Comisia Europeană.

„Programul DiscoverEU a fost lansat în urmă cu cinci ani, înregistrând de atunci peste un milion de înscrieri în rândul tinerilor dornici să participe. Acest număr impresionant de înscrieri evidențiază că tinerii noștri sunt interesați să cunoască alte culturi și să interacționeze unii cu alții. Știu și că tinerii țin foarte mult să edifice un viitor durabil, incluziv și frumos. De aceea, am publicat itinerariile noului Bauhaus european: am convingerea că explorarea acestor orașe inovatoare și vizionare va fi o sursă de inspirație durabilă. Le urez tuturor participanților numai bine și să se distreze de minune în călătoria lor DiscoverEU”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Participanții vor călători cu trenul, dar se prevăd excepții astfel încât tinerii care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate să poată participa la rândul lor.

Această rundă de înscrieri face parte din programul Erasmus+ și a cunoscut un interes mai susținut deoarece 2022 a fost Anul european al tineretului. În cadrul acestei runde s-au acceptat înscrieri din rândul tinerilor cetățeni, născuți între 1 iulie 2004 și 30 iunie 2005, din statele membre ale UE, precum și din țările asociate Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Macedonia de Nord, Serbia și Turcia). Tinerilor participanți li s-au oferit încă și mai multe ocazii de a întări dimensiunea educativă a acțiunii, cum ar fi reuniuni informative înainte de plecare sau întâlniri DiscoverEU în toată Europa.

Ce este DiscoverEU și cum poți să obții un permis de călătorie gratuit

DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care le dă tinerilor în vârstă de 18 ani posibilitatea de a călători în Europa. Utilizând ca mijloc principal de transport trenul (există și excepții pentru persoanele care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate), participanții pot admira varietatea nesfârșită a peisajelor și orașelor europene. Această călătorie le dă ocazia de a întâlni și alți tineri, de a deveni mai independenți și mai încrezători în forțele proprii și de a-și explora identitatea europeană. Tinerii se pot înscrie pe durata celor două runde organizate anual, iar cei selectați vor primi câte un permis de călătorie din partea Uniunii Europene.

Începând din 2022, participanții selectați vor primi un card DiscoverEU cu reduceri pentru vizite culturale, activități de învățare și sportive, transport local, cazare, alimente etc.

DiscoverEU face parte din programul Erasmus+ (2021-2027). Prin urmare, pot participa rezidenții legali din statele membre ale UE și din țările terțe asociate la programul Erasmus+. Rezidenții legali din țările și teritoriile de peste mări ale UE se alătură, de asemenea, aventurii, atât timp cât dețin cetățenia unuia din cele 27 de state membre ale UE. Iată lista detaliată:

  • Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos și Ungaria, inclusiv regiunile ultraperiferice ale UE, respectiv Guyana Franceză, Guadelupa, Martinica, Réunion, Mayotte, Saint-Martin, Azore, Madeira și Insulele Canare;
  • statele membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS) care sunt și membre ale Spațiului Economic European (SEE): Islanda, Liechtenstein, Norvegia;
  • țările aderente, candidate și potențial candidate: Macedonia de Nord, Serbia și Turcia;
  • țările și teritoriile de peste mări (TTPM) asociate cu Uniunea Europeană: Aruba, Bonaire, Curação, Polinezia Franceză, Teritoriile Australe și Antarctice Franceze, Groenlanda, Noua Caledonie, Saba, Saint Barthélemy, Sint Eustatius, Sint Maarten, Saint Pierre și Miquelon, Insulele Wallis și Futuna.

Înscrierile se fac prin intermediul Portalului european pentru tineret, pe care va fi anunțată runda următoare, care se va desfășura în primăvara 2023. Detalii aici.

Pentru a beneficia de acțiune, trebuie să aștepți perioada de înscriere și să trimiți un formular pentru obținerea unui permis de călătorie DiscoverEU. Se pot face înscrieri și pentru grupuri de maximum cinci tineri.

Selecția solicitanților se va face prin intermediul unui instrument de înregistrare online, pe Portalul european pentru tineret. Solicitanții trebuie să răspundă la 5 întrebări cu variante multiple de răspuns și la 1 întrebare de departajare. Va fi realizat un clasament al solicitanților în funcție de naționalitate și de răspunsurile la quiz și la întrebarea de departajare. Câștigătorii vor fi selectați din rândul solicitanților care au răspuns corect la quiz și au oferit cele mai apropiate estimări la întrebarea de departajare. Dacă sunt prea multe înscrieri care se clasează la egalitate pe ultimele locuri disponibile în funcție de cotele stabilite, se va aplica în ultimă instanță principiul „primul venit, primul servit” pentru a stabili cui îi revin aceste locuri. Este doar o măsură de precauție, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în rundele anterioare. Tinerii cu nevoi speciale (mobilitate redusă, deficiențe de vedere etc.) vor avea dreptul la sprijin suplimentar adecvat.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...