G4Media.ro

Aproape 10.000 de beneficiari de pensii de serviciu, la finalul anului 2021…

Aproape 10.000 de beneficiari de pensii de serviciu, la finalul anului 2021 în România

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, în decembrie 2021, de 9.680 de persoane, cei mai mulţi, respectiv 4.452, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.159 de lei, din care 18.894 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 3.698 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna decembrie un număr de 794 persoane. Pensia medie era de 5.727 de lei, din care 3.004 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 750 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.846 de lei (2.571 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.397 pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.308 de lei, din care 7.502 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 573 de persoane, media fiind de 8.374 de lei, din care 3.761 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.724 de pensionari, pensia medie fiind de 4.881 de lei, din care 2.681 de lei suportaţi din bugetul de stat.

sursa: Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Chiar și grefierii încasează mai mulți bani decât parlamentarii :)))

  2. Uitati-vă că aceste legi sunt date majoritatea în 2015, cand erau la putere ciuma roșie.

  3. Bravo lor, cand vezi boborul ca tot voteaza incompetenti de 30 de ani esti practic incurajat sa furi sau sa iei bani degeaba in cantitati si mai mari
    La multi ani Romanistan !!

  4. Puțini, dar buni! Să curgă specialele! Așteptăm specialele pentru aleșii locali. Ei de ce să fie mai prejos decât cei enumerați mai sus, cât de greu le este, după cum ne spunea și șăful bordelului udmr, parcă Kelemen îl cheamă!

  5. Vedeti ca sunt 200000 de pensii speciale, si pensiile militarilor si alte politistilor tot pensii de serviciu sunt (Legea 223/2015) si astea sunt cele mai multe, peste 190 de mii. Nu mai induceti in eroare, sunt mult mai multe pensii speciale platite din bugetul de stat, nu doar 10 mii.

    • Pai si ce treaba ai tu heleno, esti vreo iegibitista?

  6. Era un film BD în acțiune, unde era o secvență unde împărțeau banii,de ce nu și invers. De ce banii de la pensiilor speciale nu nu merg la pensiile mici de ce acești magistrați care au averi fabuloase,au afaceri familiale și tot ei beneficiază din banii romanilor? De ce cel care a muncit 30-40 de ani în fabricile comuniste nu beneficiază de pensii speciale,datorită sistemului ,cel care muncește e plătit prost,nu beneficiază de o suta de sporuri, cu un an înainte de a ieși la pensie este trimis în somaj și automat pensia scade.Magistratii și toți beneficiarii de pensii mari în ultimul an își baga salarii mari și sporuri de parca lucrau săracii în mina sau la furnale.Pana nu cade mafia PSD-PNL, romanul de rând o va duce din ce în ce mai rău ..

  7. Si care sunt competentii ?

  8. Pensiile militare sunt plătite din bugetul MApN prin casa de pensii sectorială și nu sunt suportati de la bugetul de stat (CNPP). Pensiile speciale sunt acele pensii care sunt de 2-3 ori mai mare decât salariul avut în activitate(aviatori, magistrati…etc).Pensiile militare sunt la 50% din din brutul avut in activitate.

    • Minciuni, minciuni, publicate in general de toata media .
      Nu pensiile magistratilor consuma bigetul , pt ca sunt sub 10000 persoane .
      Bugetul este mancat de pensiile militarilor, politistilor , de indemnizatiile la pensie ale jurnalistilor, reporterilor tv, cantareti .

  9. Probleme cu gramatica și matematica,…, nu meriti pensie specială.