Aproape 2.000 de pacienţi, la Unitatea de Primiri Urgenţe în zilele de Crăciun
Aproape 2.000 de persoane au ajuns cu diverse afecţiuni medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Constanţa, în zilele de Crăciun, peste 700 dintre acestea fiind minori, au informat, miercuri, reprezentanţii unităţii medicale, transmite Agerpres.
Din totalul pacienţilor care au ajuns la UPU de sărbătoarea Crăciunului, circa 350 au fost internaţi.
„1912 persoane au fost preluate de medicii din cadrul Unităţii Primiri Urgenţe începând cu primele ore ale zilei de 23 decembrie şi până astăzi, 27.12.2023, la ora 08.00. Dintre aceştia, 706 sunt copii cu vârste de până la 16 ani şi restul adulţi. În urma investigaţiilor de specialitate, au fost internaţi 348 pacienţi.
Dintre secţiile cu cele mai multe internări în perioada Crăciunului, menţionăm secţiile Clinice Pediatrie (100 pacienţi internaţi de sâmbătă noapte şi până astăzi), Neurologie (29), Cardiologie (33). Din cei 1912 pacienţi, pe codul verde au fost încadraţi 1662, în vreme ce pe codul galben au fost 177 pacienţi iar în stare critică, pe codul roşu, au fost 34 pacienţi”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa.
Conform sursei menţionate, în prima zi de Crăciun, au fost înregistraţi în evidenţele UPU SMURD din cadrul SCJU Constanţa 434 de pacienţi, dintre care 162 copii. În total, pe 25 decembrie, 67 persoane au rămas internate.
„Suntem în continuare pregătiţi pentru fluxul crescut de pacienţi care apelează la serviciile medicale în această perioadă. Programul unităţii medicale nu se modifică în perioada sărbătorilor (cu excepţia Policlinicii care va fi închisă pe 1 şi 2 ianuarie) iar stocul de medicamente este în permanenţă actualizat, astfel încât actul medical din cadrul celei mai mari unităţi spitaliceşti din Dobrogea să fie continuu şi de calitate”, se mai spune în comunicat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank