Aproape 200 de elevi din 12 țări au participat la concursul de programare Info(1)Cup organizat de Centrul de Excelență Prahova și voluntari – studenți și foști olimpici la informatică
Elevi din 12 țări din Europa, Asia și Africa de Nord au participat la concursul de informatică Info(1)Cup desfășurat de Centrul Județean de Excelență (CJE) Prahova în perioada 1-12 februarie 2023, potrivit unui comunicat de presă remis EduPedu.ro. Ajunsă la a 7-a ediție, competiția a adunat 198 de participanți și a fost organizată de peste 30 de voluntari – elevi și profesori de la Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” din Ploiești, foști olimpici la informatică, dar și studenți români la universități de prestigiu din străinătate, scrie edupedu.ro.
“Concursul are ca grup ţintă elevi ai centrelor județene de excelenţă din România, dar și elevi olimpici ai unor ţări invitate. De-a lungul celor șapte ediții desfășurate până la acest moment, InfO(1)Cup a reușit să se impună drept un concurs competitiv, adresat elevilor de cel mult 15 ani, singurul de acest tip organizat în România”, explică organizatorii pentru EduPedu.
Elevii români au obținut 9 medalii de aur, 13 medalii de argint și 17 medalii bronz. Componenții lotului de juniori al României au obținut toate cele 9 medalii de aur ale României: Voicu Mihai Valeriu, Savu Ștefan Cătălin, Neculau Rareș Andrei, Iorgulescu Andrei, Rebengiuc Mircea, Dima Alexandru, Dumitru Alexandru, Poinaru Rareș Aurel, Guba Daniel, plus trei medalii de argint: Shang Chenglin, Mateescu Alexandru și Luchianov Teodor. Competiția a fost câștigată de elevul Mihai Valeriu Voicu de la Liceul Internațional de Informatică București.
Articolul integral, pe EduPedu.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank