
Aproape 200 de instituții media franceze atacă în justiţie Meta pentru „practici ilegale” privind publicitatea online
Circa 200 de media franceze, printre care TF1, France Televisions, Radio France sau Le Figaro, au atacat în justiţie Meta, compania-mamă americană a Facebook şi Instagram, acuzând-o de „practici ilegale” în ceea ce priveşte publicitatea online, au anunţat avocaţii lor miercuri, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Aceste media reproşează gigantului internetului „o ţintire publicitară bazată pe colectarea masivă şi ilicită de date personale ale utilizatorilor”, potrivit unui comunicat al avocaţilor lor, Didier Theophile de la cabinetul parizian Darrois şi cabinetul american Scott+Scott.
Reclamanţii au dat în judecată Meta miercuri la Tribunalul pentru activităţi economice de la Paris (fostul Tribunal pentru comerţ).
Ei intenţionează „să obţină despăgubiri pentru prejudiciul economic masiv (…) cauzat de practicile comerciale neloiale ale gigantului american”. Acesta din urmă, potrivit lor, „colectează masiv date personale ale utilizatorilor, fără a informa sau solicita consimţământul (lor)”, „o încălcare flagrantă a Regulilor europene privind protecţia datelor (GDPR)”.
„Exploatând aceste date pentru a propune publicităţi ultraţintite, Meta a putut să capteze majoritatea invesiţiilor publicitare în detrimentul media”, argumentează avocaţii, calificând drept „o premieră istorică” un astfel de front comun.
Lista reclamanţilor include toate tipurile de media: televiziuni şi posturi de radio private şi publice (TF1, France Televisions, Radio France, grupul RMC BFM, Lagardiere, care deţine inclusiv Europe 1), cotidiane naţionale (Le Figaro, Liberation) şi regionale (printre care Quest France, Centre France, la Voix du Nord, La Depeche), reviste (grupurile CMI care deţin Marianne, şi Prisma, proprietara Voici) sau platforma video Dailymotion.
Solicitată de AFP, Meta nu a reacţionat deocamdată.
Avocaţii acestor media subliniază că Meta şi Google, un alt gigant american al internetului, acaparează cea mai mare parte a pieţei de publicitate online.
„Ei doi reprezintă 75% din piaţă şi 90% din creşterea ei”, susţin avocaţii, subliniind de asemenea că publicitatea „constituie esenţialul” veniturilor Meta, adică „98% din cifra sa de afaceri mondială”.
„Fără practicile neloiale ale Meta, media franceze ar fi beneficiat de o parte semnificativ mai importantă de investiţii publicitare digitale”, estimează avocaţii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.