Aproape 23 de tone de deşeuri plastice, oprite la intrarea în România / Șoferul, un cetățean bulgar, vroia să le ducă în Letonia
Aproape 23 de tone de deşeuri de plastic transportate de un cetăţean bulgar, care nu avea acte pentru intrare în ţară cu această încărcătură, au fost oprite la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, transmite Agerpres.
„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean bulgar, în vârstă de 47 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier, care transporta deşeuri de plastic (pet) pe ruta Bulgaria – Letonia. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că în ansamblul rutier se află cantitatea totală de 22.640 kilograme deşeuri de plastic”, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de ITPF Giurgiu.
În urma verificării documentelor de însoţire, autorităţile au constatat faptul că transportul nu îndeplinea condiţiile de intrare şi tranzitare, motiv pentru care nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii