Aproape 30 de reacții de sufocare după vaccinul anti-Covid-19 în Bihor. Șef DSP: sunt reacții adverse normale, ca la orice alt vaccin care se face
Două femei sub 50 de ani au început să se sufoce în localitatea Aleșd, după ce au primit prima doză de vaccin anti-Covid. Una dintre ele, puțin peste 30 de ani, fără nici o altă afecțiune, fără istoric medical cu alergii. A doua cu reacții alergice cunoscute la înțepătura de viespe. A doua a și fost transportată la UPU Oradea, la Spitalul Județean, pentru a fi supravegheată mai mult timp.
Ambele cazuri au fost săptămâna trecută, dar de la începutul campaniei naționale de vaccinare, în județul Bihor au apărut 28 de reacții anafilactice la vaccin. Asta înseamnă că persoanele au început să se sufoce și a fost nevoie de intervenția rapidă a medicilor, multe având nevoie de adrenalină.
- „Cele două persoane care s-au vaccinat în Aleșd sunt în afara oricărui pericol. Una dintre cele două, puțin peste 40 de ani, a fost transportată cu ambulanța la UPU pentru a fi supravegheată, iar între timp a și plecat acasă. Ea avea recții alergice cunoscute la înțepătura de viespe și a ținut neapărat să facă vaccinul, chiar dorește să facă și rapelul. Au mai fost cazuri de reacții anafilactice în mai multe centre de vaccinare, dar e important că s-a intervenit la timp și nu s-a întâmplat nimic mai grav. Unele persoane au avut nevoie de adrenalină, altele nu. În total sunt 28 de cazuri de acest fel de la începutul campaniei de vaccinare. Sunt reacții adverse, unele severe.Sunt raportate toate, nu e nici un fel de problemă. E bine să se știe că reacții adverse apar la orice fel de vaccin, să nu se panicheze oamenii. În centre de vaccinare ale DSP-ului sunt reacții și la alte vaccinuri. Orice vaccin din lumea aceasta poate provoca reacții adverse”, a declarat pentru G4media.ro șefa Direcției de Sănătate Publică Bihor, Dr. Daniela Rahotă.
În județul Bihor au fost vaccinate de la începutul campaniei naționale în județul Bihor au fost administrate peste 22.000 de doze de vaccin, iar peste 4000 de persoane au făcut și rapelul.
Anafilaxia provoaca sistemul imun să elibereze un flux de substanțe chimice care provoacă edeme (umflarea țesuturilor), erupții cutanate și scăderea tensiunii arteriale, ceea ce poate produce starea de șoc – tensiunea arterială scade brusc, iar căile respiratorii se îngustează, blocând respirația. Semnele și simptomele includ pulsul slab, însă rapid, erupția cutanată, greața și vărsăturile. Anafilaxia necesită o injecție rapidă cu epinefrină.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii