G4Media.ro

Aproape 45.000 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială în…

Sursa foto: Facebook / World Vision România

Aproape 45.000 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială în România, la finele lunii martie

Un număr de 44.865 copii se aflau în sistemul de protecţie specială, la finele lunii martie 2022, dintre care 12.743 copii (28,40%) beneficiau de măsuri de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial, iar 32.122 copii (71,60%) în servicii de tip familial, conform datelor centralizate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, relatează Agerpres.

Dintre cei care beneficiau de servicii de tip rezidenţial, 10.104 copii se aflau în servicii de tip rezidenţial publice şi 2.639 de tip privat.

În ceea priveşte copiii care beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip familial, 17.033 copii se aflau la asistenţi maternali, 11.004 copii se aflau la rude până la gradul IV inclusiv şi 4.085 copii se aflau la alte familii sau persoane.

„Reducerea intrării copiilor în sistemul de protecţie specială nu ar fi fost posibilă fără dezvoltarea serviciilor de prevenire a separării copiilor de părinţi (centre de zi, centre de recuperare, centre de consiliere etc.). Începând cu 1 ianuarie 2005 serviciile publice de asistenţă socială de la nivelul consiliilor locale sunt principalele responsabile cu dezvoltarea acestora, ajungând la 31 martie 2022 să ofere servicii pentru 41,93% din copiii beneficiari de astfel de servicii, pentru 30,47% oferind organismele private acreditate, iar 27,60% sunt beneficiari ai serviciilor de prevenire oferite de Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului”, precizează MMSS.

La 31 martie 2022, existau 1.059 servicii de tip rezidenţial publice şi 273 servicii de tip rezidenţial ale organismelor private acreditate. Aceste servicii includ: centre de plasament clasice sau modulate, apartamente, case de tip familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgenţă, alte servicii (serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, adăpost de zi şi de noapte).

Din totalul celor 1.332 servicii de tip rezidenţial, un număr de 277 servicii de tip rezidenţial (265 publice şi 12 private) erau destinate copiilor cu dizabilităţi. Numărul copiilor care beneficiau de măsură de protecţie specială în aceste servicii destinate copiilor cu dizabilităţi era de 3.717 copii, înregistrându-se o scădere cu 131 copii faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.

La finele lunii martie, în cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivelul judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti, în departamentul „Protecţia Copilului” erau angajate 30.981 persoane, cu 1.249 persoane mai puţin faţă de 30 martie 2021 şi cu 334 persoane mai puţin de sfârşitul anului trecut.

Din totalul celor 30.981 angajaţi, 4.539 (14,65%) lucrau în aparatul propriu al DGASPC-urilor, 11.741 (37,90%) erau asistenţi maternali profesionişti, 10.876 (35,10%) erau angajaţi în servicii de tip rezidenţial şi 3.825 (12,35 %) erau angajaţi în servicii de îngrijire de zi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...