G4Media.ro

Aproape 500 de persoane care figurau în Sistemul Informatic Schengen au fost…

Sursa foto: ELVIS BARUKCIC / AFP

Aproape 500 de persoane care figurau în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite de poliţiştii români şi străini în perioada 26-30 mai

Aproximativ 500 de persoane, 32 de autovehicule şi 23 de documente care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen au fost găsite de poliţiştii români şi străini în perioada 26-30 mai, relatează news.ro

Poliţia Română a anunţat, duminică, faptul că au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 370 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Totodată, poliţiştii români au pus în aplicare 18 mandate europene de arestare, fiind găsite 74 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 148 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 6 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 17 documente, au fost găsite 28 de autovehicule şi 4 plăcuţe de înmatriculare, căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Pe de altă parte, 122 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 14 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 7 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 7 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 3 erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 6 documente şi 4 autovehicule căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...