G4Media.ro

Aproape 500 de persoane din centrele rezidențiale sunt infectate cu coronavirus, din…

Aproape 500 de persoane din centrele rezidențiale sunt infectate cu coronavirus, din care mai mult de jumătate în centrul de recuperare neuropsihică de la Suceava / 24 de decese înregistrate în aceste instituții

Aproape 500 de persoane din centrele rezidențiale sunt infectate cu coronavirus, din care mai mult de jumătate în centrul de recuperare neuropsihică de la Suceava. În aceste instituții au fost înregistrate până acum 24 de decese, potrivit datelor centralizate marți de Autoritatea pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.

„În jud. Suceava, la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Sasca Mică, avem cel mai important focar de până acum, apărut într-un centru rezidențial: 243 de persoane din rândul beneficiarilor cu dizabilități testate pozitiv. Dat fiind că toate persoanele sunt asimptomatice,DSP a decis măsura carantinării în centru, sub supraveghere medicală, iar beneficiarii care nu au fost infectați sunt izolați de restul colectivului. DSP Suceava continua testarea personalului din toate centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice sau vulnerabile din judeţul Suceava, de două ori pe lună, în contextul prevederilor Ordonanței Militare nr. 8 / 09.04.2020”, precizează Mădălina Turza, președinta Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.

Situația în celelalte județe în care au fost descoperite focare de coronavirus în centre rezidențiale:

Dâmbovița: 32 de persoane rezidente testate pozitiv, toate asimptomatice, într-un centru pentru vârstnici sunt acum spitalizate. În centru au rămas 20 de beneficiari și 12 angajați.

Vrancea: 2 decese și 26 persoane infectate provenind dintr-un centru pentru persoane vârstnice.

Hunedoara: 4 decese și 36 de persoane infectate (31 provenind din centrul pentru vârstnici de la Orăștie, alte 5 persoane adulte cu dizabilități dintr-un centru aflat în subordinea DGASPC – spitalizate). În centrul din Orăștie mai sunt 5 beneficiari și 5 angajați testați negativ.

Galați: 16 decese și 85 persoane vârstnice provenind dintr-un centru privat (S. Ilie). Li se adaugă cele 18 persoane vârstnice infectate într-un centru al primăriei. La Galați este raportat și primul vindecat din focarul inițial apărut în centrul privat.

București: 3 copii cu dizabilități se află încă spitalizați. Tot în București sunt 5 persoane cu dizabilități și un deces într-un centru privat de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Brașov: un deces și 4 cazuri confirmate într-un centru privat pentru persoane vârstnice.

Botoșani: 16 cazuri confirmate într-un centru privat pentru persoane vârstnice.

În total, persoane infectate în sistemul de asistență: 468; decese: 24; persoane vindecate: 1.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Si cum s-a dat Flutur la fund acum ca e groasa…:) mare administrator de judet. Mare taietor de panglici si desene cu oi pe dealuri. dar are obrazul gros o sa reapara dupa .

  2. Vedeti, ne zbatem ca pestii pe uscat cu carantina si omitem actiunile cu adevarat importante, printre care si protejarea acestor case, protejarea zonelor din care ni se „recruteaza” majoritatea mortilor.

  3. Bai nene, e a suta mia oara ca vad cuvantul asta – „rezidential” folosit in mod neadecvat.

    „Rezidential” e sinonim cu „locuibil” sau „a locui”.

    Orice casa/bloc, in general orice spatiu cu destinatie de locuinta poate fi numit „centru rezidential”.

    Ziceti-le naibii pe nume: AZILURI. Care pot fi de batrani, de nevoiasi etc.

    https://dexonline.ro/definitie/reziden%C8%9Bial

    https://dexonline.ro/definitie/azil