G4Media.ro

Aproape 6.000 de treceri pe culoarea roșie a semaforului, în Timișoara, în…

Sursa Foto: Pexels.com

Aproape 6.000 de treceri pe culoarea roșie a semaforului, în Timișoara, în numai patru zile/ Primăria a trimis poliției înregistrările

Primăria Timișoara a transmis miercuri că în numai patru zile, între 2 și 5 decembrie, instalațiile de detecție ale sistemului de trafic management au înregistrat 5.885 de treceri pe culoarea roșie a semaforului, scrie Ziua de Vest.

Datele video, totalizând 19GB, au fost trimise Biroului Trafic al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș atât electronic, cât și fizic, pe cinci DVD-uri.

„Primăria Municipiului Timișoara este interesată în implementarea de soluții care să ducă la scăderea numărului de accidente din oraș și la reducerea numărului de situații potențial cauzatoare de accidente. 5885 este numărul exact de treceri care au fost înregistrate, iar media zilnică pentru finalul săptămânii a fost de 1470”, transmit reprezentanții primăriei

Aceștia amintesc și că trecerea pe roșu este contravenție și se pedepsește cu suspendarea carnetului pe o perioadă de 30 de zile, conform Codului Rutier, art. 100, alin. (3).

În cadrul sistemului de trafic management, Timișoara dispune de 37 de sisteme de detecție a unor astfel de fapte.

Sursa Foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

40 comentarii

  1. Parca aia din Timisoara erau educati si in Bucuresti erau miticii.

    • Si in Bucuresti se trece pe rosu intr-o veselie. Oricum nu mai exista decat putini bucuresteni get-beget, majoritatea sunt adunati de prin toate coclaurile atrasi de salariile mai mari.
      Daca mai pui la socoteala si diversele etnii unsuroase ajunse frati cu justitia ai imaginea perfecta.

    • pai la noi in bucuresti erau de 100 de ori mai multi. e sport national. se pune rosu si inca vreo 3-4 secunde se trece.

    • Pietonii care nu respectă regulile de circulație când vor fi amendați cu sume mari?
      Să fie suspendat permisul de conducere minim 3 luni!

    • In Timisoara au fost montate mii de semafoare total aiurea
      Sunt strazi cu semafoare din 50 in 50 de metri si bineinteles nesincronizate
      Se trece pe rosu in Timisoara pentru ca soferii sunt fortati sa treaca pentru a nu ramane in intersectiei

      Problema trecerii pe rosu poate fi remediata prin anularea semafoarelor puse inutil care doar blocheaza traficul

      Iar acest ciuri-buri Fritz ar trebui sa-si de-a demisia cat inca mai

      De remarcat faptul ca USR militeaza Doar pentru amenzi si restrangerea drepturilor

    • @X2
      E invers. Sistemul este implementat din 2017 de nenea Robu, PNListul ala sclipitor, integru si prietenos, sigur il stii. Ala care se pare ca nu punea in practica aplicarea legii.

      Deci hai sa lasam dezinformarea, ce zici?

  2. Timișorenii educați ai lui Fritz și ai USR-ului. Te joci…..

    • mars ma in pestera ta! iesi in bucuresti sa vezi ca e incomparabil mai rau.

    • bai Euglenule esti vai de capu tau. mai rar asa un pr.0st ca tine, zau. Tu scrii comentariile astea sau te ajuta cineva? Pari a fi destul de incet la creier.

    • Da, Eugen, e plin de „timisoreni” cu masini (evident, BMW-uri si VW Golf, ce credeai ?) cu numere de MH, DJ, GJ. N-au semnalizatoare, sunt daltonisti si nici despre pedala aia din mijloc nu prea stiu ce si cum. Asa ca mai usor cu critica, Timisoara e asediata de cativa ani…

    • Logica lui Eugen:
      1. cat era PNL, totul era minunat, toti respectau legea
      2. de cand a venit USR, toti oamenii aia corecti din Timisoara incalca legea

      Buna logica. E aproape la fel de buna ca aia ca Voiculescu e de vina ca spitalele nu au fost intretinute 30 de ani de catre USL. Exceptional.

  3. Politistii sunt primii care incalca legea.

  4. Da, se trece pe roșu in TM dar numerele de înmatriculare ale mașinilor arată in marea moharitate GJ, MH si OT.

    • Este vorba de pietoni cred

    • cum sa fie vorba de pietoni, cand in articol scrie clar ca se reaminteste, ca se ia carnetul pt trecut pe rosu? doar nu ai carnet ca pieton. si pietonii nu sunt aia care pot omori alti soferi, deci nu de pietoni le pasa lor la capitolul asta. camerele alea pt soferi se pun.

  5. 6000 in 4 zile inseamna 1500 in 24 de ore. Adica peste 60 pe ora. Adica o trecere pe rosu in fiecare minut, cu doar 37 de intersectii monitorizate. Eu nu zic ca nu sunt multi soferi indisciplinati in Romania, dar ceva pare in neregula si cu sistemul respectiv de inregistrare. Acele cifre sunt enorme.

    Daca datele ar fi reale, dupa o luna ar fi 45.000 de permise suspendate in Timisoara. Adica 14% din popu.latia Timisoarei ar avea permisul suspendat pentru trecere pe rosu. Asta in conditiile in care nu toata popu.latia Timisoarei e formata din soferi.

    Daca ar fi monitorizate toate intersectiile, probabil ar avea toti soferii din Timisoara permisul suspendat in mai putin de o luna, in acest ritm. Clar e ceva gresit aici.

    • E foarte realist numarul ala; e de ajuns sa stai intr-o intersectie o „runda” de rosu, sa vezi cu ochiul liber ca la fiecare rosu mai trece macar unul; si vorbim de rosu plin, nu de portocaliu.

  6. Un număr foarte mare….dar sa nu ne păcălim că în altă parte a țării e mai bine
    Știm cu toții cum arată traficul pe străzile patriei și cât respect au unii (mulți) șoferi români pentru ceilalți participanți la trafic și pentru regulile de circulație.

  7. Suntem un popor needucat, neșcolit și ignorant. Cam asta-i treaba. Educația civică-i inexistentă, cea rutieră-i vai de ea, dar… mizăm pe orele de religie (sunt bune li alea pentru cei ce le vor). D-aia suntem la fundul găleții mondiale.

  8. mizerabilii de la USR atat stiu. Sa investigheze. Dar cand faceti maaa curatenie in oras? Cand constuiti ceva ?
    Nu sunteti in stare nici sa maturati bulevardele construite de Robu.

    • Cate bulevarde a construit microbu postacule?

    • Mai multe decat ani de repetentie are viceprimarul Latcau, cel condamnat penal pentru betie la volan.
      Si mai multe decat ani de experienta a lui Fritz.
      E ceva nu?

    • Corect, USR-istii, in frunte cu primarul, is de vina ca toti ghiolbanii trec pe rosu! Jos USR!

    • da, sunt mai multe, ca bulevardele construite de robu sunt de fapt zero barat. iar sanctionarea nerespectarii culorii semaforului, intr-o tara unde se moare pe capete in trafic, ar trebui sa nici nu se discute macar. faptul ca tu comentezi e clar, faci parte din aia care trec pe rosu. si arata ce mentalitate jalnica ai.

      iar daca faceau USR X, tipai ca de ce nu fac Y, daca faceau Y ca de ce nu Z. ca asa sunteti unii, voi de fapt nu va pricepeti la nimic, dar aveti impresia ca stiti tot.

  9. Daca ar reusi sa dea amenzi si sa suspende 30 zile permisele chiar ar fi o chestie mareata. In 6 luni s-ar potoli toti bombardierii abia ar mai gasi cate 2,3 pe saptamana

  10. Pr.oș.ti sunt unii troli.
    Nu contează că se trece pe roșu mai mult sau mai puțin în Timișoara, contează că acolo se va aplica legea.
    Spre deosebire de Bucureste, unde e junglă. Încercați să sunați la Poliția rutieră în București, vedeți dacă răspunde și în cât timp.
    Sau la Poliția locală din București.

  11. Tot Banatu-i fruncia….cocalarie mare si in Timisoara.

  12. Timisoara este o cocina

  13. prima grijă a sifonarilor lui fritz e să-i dea în gât pe alţii fără să le ceară nimeni…
    în loc să se ocupe de administrarea oraşului pentru care au obligaţii

  14. Mentalitate de melteni in toata tara asta , suntem niste sobolani

    • Uita-te si tu … AUR 15%… asta spune multe. Asta e Romania. Sa vina cracanatu ala de putin sa invadeze Romania sa transforme totul in desert ca oricum nu meritam altceva… Am obosit sa ma lupt cu toti needucatii cu gura mare din acest loc pitoresc, Romania…

  15. dati niste amenzi…sa vedeti cum faceti rost de bani sa platiti datoriile catre termoficare 🙂

    • Din pacate, amenzile pot fi date doar de politia rutiera; care insa e total absenta de pe strazile din Timisoara…

  16. Educatia se face doar cu amenzi!
    Daca Timisoara face pasul asta vor copia modelul rapid si alte orase.
    Bineinteles ca vor tipa sosocii ca este puscarie, ca nu mai pot trece pe rosu ca face bani primaria…. 🤣🤣🤣
    Nicusoare niste semafoare inteligente si niste amenzi pe rosu cand avem in Bucuresti?

  17. Se dau permise tuturor incompetentilor iar smecherilor nu li se iau carnetele.

  18. Militzenii mancatori de aeugenii…. aparati de hoandra si sindicatu”…apara suzeranitatatea..1