G4Media.ro

Aproape 80.000 de infecții respiratorii acute înregistrate doar săptămâna trecută

Sursa foto: Pexels

Aproape 80.000 de infecții respiratorii acute înregistrate doar săptămâna trecută

La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute a fost de 79.866 săptămâna trecută, comparativ cu 66.623 înregistrate în săptămâna precedentă și cu 44.023 înregistrate în aceeași perioadă din 2021, potrivit raportului săptămânal publicat joi de Institutul Național de Sănătate Publică.

În perioada 7 – 13 noiembrie 2022 (S 45/2022), au fost raportate la nivel național 251 cazuri de gripă clinică comparativ cu 316 înregistrate în săptămâna precedentă și cu 250 cazuri înregistrate în S 45/2021.

Au fost raportate 5 cazuri confirmate de gripă (3 cu virus gripal AH3 și 2 cu virus gripal A nesubtipat).

De la începutul sezonului au fost raportate 14 cazuri de gripă confirmate cu laboratorul:
 7 cazuri cu virus gripal A nesubtipat
 5 cazuri gripă AH3
 2 cazuri gripă AH1

Până la data de 13.11.2022 au fost vaccinate antigripal 1.208.333 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Context. Actualul sezon este „mai intens” în ceea ce priveşte virozele şi, probabil, se va termina mai repede decât în alţi ani, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

Medicul Mihai Craiu a avertizat, într-o pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii, că cel mai mare val de bronșiolite din ultimii 10 ani din UE a început să măture emisfera nordică și la transmite părinților că trebuie protejați mai ales copiii mai mici de 6 luni, pentru care riscurile sunt foarte mari.

„MAI ALES nu ducem sugarii mici la locuri comune de joacă sau la Mall. Măcar luna noiembrie, căci acum e riscul maxim. Separăm de nou-născut sau sugar foarte mic, toți frații mai mari, răciți. Unii vor spune că nu e posibil. Soluția extremă este ținutul acasă al fratelui mai mare, măcar până la început de decembrie”, susține medicul.

Acesta avertizează că, în SUA, 4 din 1000 de copii de această vârstă au ajuns spitalizați și ventilați, numai din octombrie încoace.

„Chiar nu există atâtea ventilatoare de copil în România!”, atrage atenția Mihai Craiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Da, șoșocel, dar covid încă e o boala prea puțin cunoscuta. E bine ca ai 12 ani de medicina-n spate si stii cu ce se mănâncă.

  2. Iarasi e sosocar? Bueeyy…voi postacii sunteti fara imaginatie :)))))))))))))))))))))))))))) doar uita-te pe facebook la autoarea ‘articolului’ si o sa te sperii de o sa ti se scoala la Sosoaca beuy :))))))))))))))