Aproape 9.600 de firme şi-au suspendat activitatea în primele opt luni din 2022, cu peste 20% mai multe decât în aceeași perioadă din 2021
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele opt luni din 2022 a fost de 9.598, în creştere cu peste 20,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), relatează Agerpres.
Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.094 (în creştere cu 19,15% faţă de perioada ianuarie – august 2021), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 460 de firme suspendate (în creştere cu 10,05%), Iaşi – 441 firme (+36,53%), Braşov – 391 (+37,68%) şi Neamţ – 375 (+20,97%).
La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 60 (în creştere cu 13,21% faţă de primele opt luni din 2021), Tulcea şi Caraş-Severin cu 82 de firme (+34,33%, respectiv +9,33%) şi Covasna – 83 (+3,75%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în primele opt luni în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.725 (+21,43%), alte activităţi de servicii – 920 suspendări (+3,37%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 865 suspendări (+38,18%).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank