Aproape 900 de cazuri noi de rujeolă, în ultimele două săptămâni
Un număr de 14.879 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost înregistrate, în România, până în 12 mai, cu 894 mai multe faţă de raportarea anterioară, de la finalul lunii aprilie, arată datele Institutului Naţional de Sănătăte Publică (INSP). În total, s-au raportat 15 decese, transmite News.ro.
Potrivit raportului publicat, marţi, pe site-ul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, în perioada 1 ianuarie 2023 – 12 mai 2024, în România au fost notificate 14.879 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 15 decese (4 în judeţul Braşov, 4 în municipiul Bucureşti, 3 în judeţul Giurgiu, 2 în judeţul Argeş, 1 în judeţul Mureş şi 1 în judeţul Sibiu).
Cele 14.879 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în toate judeţele ţării şi în municipiul Bucureşti.
În perioada 6 decembrie 2023 – 12 mai 2024, conform datelor extrase din RENV, au fost utilizate 142.489 de doze de vaccin ROR, din care 23.173 utilizate pentru copii cu vârste între 9 şi 11 luni.
La raportarea anterioară, de la sfârşitul lunii aprilie, erau anunţate 13.985 de cazuri de rujeolă, din care 15 decese.
În perioada 01.01.2023-31.12.2023, în România fuseseră notificate 2805 de cazuri confirmate cu rujeolă din care 3 decese.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank