G4Media.ro

Aproape în toate instituţiile statului din Republica Moldova sunt infiltrați agenţi ai…

Sursa foto: AFP / Kirill KUDRYAVTSEV

Aproape în toate instituţiile statului din Republica Moldova sunt infiltrați agenţi ai serviciilor secrete ruse, susține un fost responsabil moldovean

Fostul preşedinte al Comisiei parlamentare pentru securitate naţională din legislativul de la Chişinău, Chiril Moţpan, a declarat miercuri într-un interviu pentru Radio Chişinău că „aproape în toate instituţiile statului avem agenţi ai serviciilor secrete ruse”, ceea ce creează o situaţie de nesiguranţă în Republica Moldova, întrucât, în opinia sa, Moscova va acţiona în continuare mizând pe forţele pro-ruse de la Chişinău, care încearcă să se regrupeze pentru viitoarele alegeri, transmite Agerpres.

Federaţia Rusă nu va renunţa la ideea de a controla Republica Moldova şi îşi va intensifica acţiunile în contextul alegerilor prezidenţiale din acest an şi al celor parlamentare de anul viitor. Atât timp cât la Chişinău va exista un regim democratic, relaţiile cu Moscova vor fi tensionate, a apreciat fostul deputat.

„Republica Moldova este permanent într-o situaţie de nesiguranţă, iar Moscova nu-şi ia gândul de a reveni în forţă în Republica Moldova, mizând pe forţele pro-ruse. Acum ele se regrupează şi organizează activitatea în aşa mod încât să devină o forţă la alegerile parlamentare, în special”, a avertizat Chiril Moţpan.

Fostul preşedinte al Comisiei parlamentare pentru securitate naţională, Chiril Moţpan, a atenţionat că, în practic toate instituţiile statului din Republica Moldova sunt angajaţi care acţionează în interesul Rusiei.

„Aproape în toate instituţiile statului, dacă îmi amintesc bine, dispuneam de o asemenea informaţie, avem agenţi ai serviciilor secrete ruseşti. Chiar şi în cadrul SIS (Serviciul de Securitate şi de Informaţii) erau câteva persoane, cel puţin anterior, care au făcut şcoala FSB. Din perioada URSS, aici sigur că s-au oploşit agenţi de tot soiul. Ei nu au fost anihilaţi din acest spaţiu şi acum au fost readuşi la viaţă”, a mai spus Chiril Moţpan.

Anterior, preşedintele parlamentului, Igor Grosu, a declarat că statul trebuie curăţat de agenţi ai Federaţiei Ruse, iar unii desfăşoară activităţi împotriva Republicii Moldova sub acoperirea paşaportului diplomatic, notează Radio Chişinău.

Prezenţa Rusiei aproape în toate sferele de activitate din Republica Moldova este subliniată şi de fostul şef-adjunct al SIS, generalul Alexandru Bălan, fost şef de contrainformaţii în Republica Moldova, potrivit IPN.

„Rusia este prezentă în aproape toate sferele de activitate din Moldova, de la partide politice până la diverse organizaţii neguvernamentale. Avem o mulţime de agenţi economici cu capital rusesc, suntem legaţi de multe şi diverse evenimente aşa-zis culturale de sorginte rusească”, a declarat el într-un interviu pentru publicaţia ucraineană GuildHall.

Rusia este interesată nu doar să influenţeze alegerea geopolitică a Republicii Moldova, ci şi să-şi consolideze poziţiile aici în contextul războiului din Ucraina, recurgând în acest scop la Transnistria, unde dispune de un contingent de trupe, spune el.

Contracararea potenţialului de conflict din stânga Nistrului solicită dezvoltarea unor parteneriate confidenţiale şi serioase între serviciile de informaţii, atât între R.Moldova şi Ucraina, cât şi cu serviciile de informaţii din România, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, afirmă acesta.

Potrivit generalului în rezervă, un anumit grad de eficienţă a fost înregistrat în perioada anilor 2014 – 2016, reuşindu-se reducerea contingentului militar rus în Transnistria cu 30-40%, până la circa 2000 de cadre militare. În cooperare cu partenerii ucraineni, unii „oaspeţi nepoftiţi” au fost întorşi „chiar de la graniţă, iar cei mai mulţi dintre ei au acceptat să colaboreze în interesul nostru şi al dumneavoastră, ucrainenilor”, a declarat el în interviul pentru GuildHall.

Evocând scandalul legat de uzina „Topaz” din Chişinău, specializată în confecţionarea de piese radio cu destinaţie militară, care în anul 2021 a livrat în Rusia producţie în valoare de 16 milioane de dolari, Alexandru Balan a accentuat necesitatea reformării instituţiilor de securitate, conform IPN, care prezintă fragmente din acest interviu.

Alexandru Balan a fost numit în funcţia de director adjunct al SIS la 17 martie 2016 de către preşedintele de atunci Nicolae Timofti, la propunerea directorului instituţiei din acea perioadă, aminteşte media citată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...