Aproape jumătate din medicii de familie au peste 61 de ani. 424 de localități nu au nici un medic de familie
România are nevoie urgentă de peste 2000 de medici de familie. În 424 de localităţi nu există niciunul, transmite News.ro. Preşedintele Colegiului Medicilor Daniel Coriu estimează că peste 10 ani nu vom mai avea medici de familie, în condiţiile în care în prezent aproape jumătate au peste 61 de ani, iar cei sub 35 de ani reprezintă doar 2,2% din total.
”Vom muri mai repede şi vom fi bolnavi mai repede”, avertizează şi Raluca Zoiţanu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, citată de News.ro.
Într-o solicitare făcută către universităţile de Medicină şi Farmacie, filialele Colegiului Medicilor şi Asociaţiile Medicilor de Familie, DSP Vaslui cere sprijin pentru informarea şi îndrumarea medicilor de familie care ar fi interesaţi să ocupe posturile vacante de medic de familie din 8 comune rămase fără astfel de specialişti pentru că şi-au încetat activitatea la cabinetele de acolo. Sunt comune aflate la câţiva zeci de kilometri de municipiul Vaslui şi Bârlad.
Din păcate însă, aceasta nu este o solicitare singulară, ci doar una dintre cele mai recente, făcute la jumătatea acestei luni. Frecvent apar astfel de solicitări în multe zone ale ţării. Statistic, aşa-numitul fenomen de ”deşertificare” din punct de vedere al asistenţei medicale în foarte multe zone devine tot mai acut pe zi ce trece.
Prof. Dr. Daniel Coriu, Preşedintele Colegiului Medicilor din România a explicat News.ro că în 424 de localităţi din ţară nu există medic de familie, în timp ce în peste 1000 de localităţi necesarul de medici de familie nu este acoperit. În plus, o mare problemă este şi îmbătrânirea acestor specialişti. În acest sens, spune Prof. Coriu, peste 10 ani nu vor mai exista medici de familie în România, iar birocratizarea excesivă a muncii lor este principala cauză a faptului că tot mai puţini medici tineri intră în sistem.Dr. Raluca Zoiţanu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie spune că lipsa medicilor de familie în foarte multe comunităţi se traduce printr-o speranţă de viaţă mai scăzută a oamenilor care nu beneficiază de medicina primară. Prof. Coriu: „Toţi au vorbe măreţe, cuvinte impresionante dar din nefericire constatăm că nu prea se face nimic”.
„În România avem 424 de localităţi fără medic de familie şi de asemenea avem peste 1000 de localităţi – 1098, cu necesar neacoperit de medici de familie. Noi considerăm un deficit de medici de familie undeva de 2200. Acum 10 ani aveam aproximativ 12.000 de medici de familie în relaţie contractuală cu Casa, acum avem sub 10.000.
Foarte importantă este îmbătrânirea populaţiei medicilor de familie. 47%, aproape jumătate din medicii noştri de familie au peste 61 de ani. Aproape jumătate vor ieşi la pensie peste câţiva ani. Noi peste 10 ani nu vom mai avea medici de familie. (Sursa Foto: Pexels.com)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii