G4Media.ro

Aproape jumătate dintre germani doresc un candidat ecologist pentru funcţia de cancelar

Aproape jumătate dintre germani doresc un candidat ecologist pentru funcţia de cancelar

Aproape jumătate din electoratul german consideră că partidul ”Verzii” (ecologiştii) ar trebui să se prezinte cu candidatul său preferat pentru funcţia de cancelar, din dorinţa de relansare a unei Germanii ecologiste, indică un sondaj publicat vineri, relatează agenţia DPA, preluată de Agerpres.

Potrivit sondajului YouGov, efectuat pe 2.042 de persoane, la comanda DPA, la începutul acestei săptămâni, 46 % din alegători sunt în favoarea prezentării unui candidat ecologist pentru postul de cancelar înainte de alegerile din Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german), programate pentru 2021, în timp ce 35 % au o opinie contrară.

Sondajul a fost realizat după ce partidul a fost propulsat pe locul al doilea, cu 20,5 % din voturi, la recentele alegeri pentru Parlamentul European, situându-se înaintea Partidului Social-Democrat (SPD), care a obţinut 15,8 %. ”Verzii” au obţinut cel mai bun scor al lor la nivel federal, iar SPD – cel mai slab de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

În schimb, doar 30 % cred că SPD, partidul tradiţional al stângii, ar trebui să se angajeze să numească un candidat preferat pentru a conduce viitorul guvern, în timp ce 47 % sunt împotrivă.

Unele sondaje întreprinse după alegerile europene la sfârşitul lui mai au plasat chiar pe locul întâi partidul ”Verzii”, înainte de alianţa conservatoare formată din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi ramura sa bavareză Uniunea Creştin-Socială (CSU).

Cancelarul german este ales de către Bundestag prin vot secret după alegerile federale.

Potrivit DPA, Constituţia nu cere ca înainte de alegeri partidele să-şi propună candidaţii pentru funcţia de cancelar, cu toate că CDU/CSU şi SPD fac în mod tradiţional acest lucru.

Foto: Copreședinții Verzilor (BÜNDNIS 90/DIE GRÜNEN) din Germania, Annalena Baerbock și Robert Habeck / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Să fiu iertat, ecologismul n-are (aproape) nimic comun cu ecologia și protecția mediului. Altfel n-ar fi militat pentru desființarea reactoarelor nucleare, o opțiune mult mai curată decit centralele energetice pe cărbune care se chinuie acum să le suplinească lipsa și chiar mai curată decit eolienele.
    Ecologismul e o religie, ca orice religie are mai multă priză la publicul larg decit știința.
    De aceea nemții visează cai verzi.