Aproape o treime dintre copiii din Anglia și Țara Galilor au mame care nu s-au născut în Marea Britanie
Aproape o treime (31,8%) dintre copiii născuți în Anglia și Țara Galilor în 2023 au avut mame care s-au născut în afara Regatului Unit, a declarat Oficiul Național de Statistică (ONS), citat de cotidianul Irisih Times.
Proporția copiilor ale căror mame s-au născut în afara Regatului Unit a crescut din nou anul trecut. Ghana a intrat în top 10, în timp ce Germania a ieșit din acest clasament.
Este vorba de o ușoară creștere de la 30,3% în 2022.
Proporția a crescut de la 26,5% cu un deceniu înainte, după ce a depășit pragul de un sfert (25,1%) în 2010.
India a rămas pe primul loc, Pakistanul fiind în continuare pe locul al doilea pe lista celor mai frecvente țări pentru mamele născute în afara Regatului Unit.
Ghana a intrat în top 10 pentru prima dată anul trecut, ocupând locul nouă cu 0,6% din nașterile vii.
Germania a ieșit din top 10, în condițiile în care figura în acest clasament de la începutul înregistrărilor ONS pentru această categorie statistică, în 2003.
Albania s-a clasat pe locul șapte, față de locul opt în 2022, după ce a intrat în top 10 pentru prima dată în 2021.
Intrarea Afganistanului în top 10 pentru prima dată în acel an a avut loc după preluarea controlului țării de către talibani în 2021, care a dus la reinstalarea multor afgani în Regatul Unit prin programe guvernamentale și la o creștere a sosirilor care au traversat Canalul Mânecii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.