G4Media.ro

Aproape o zecime din populaţia judeţului Alba a fost testată pentru COVID-19

sursa foto: G4Media.ro

Aproape o zecime din populaţia judeţului Alba a fost testată pentru COVID-19

Aproape o zecime din populaţia judeţului Alba a fost testată pentru COVID-19 în ultimele opt luni, judeţ în care au fost prelucrate în total peste 112.000 de teste, din care 35.000 de teste sunt unice, potrivit informaţiilor furnizate joi Agerpres de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba.

„Au fost prelucrate 35.000 de teste unice. În total, au fost efectuate până acum 112.430 de teste”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Alba, Ioana Presecan.

Asta înseamnă că, raportat la numărul total al locuitorilor judeţului Alba, respectiv aproape 380.000, au fost testaţi 9,21% dintre aceştia.

De la mijlocul lunii martie, în Alba au fost confirmate cu COVID-19 un număr total de 7.218 persoane, adică 1,89% din populaţie.

Dintre acestea, 4.130 s-au vindecat, iar 192 au decedat, numărul cazurilor active fiind joi de 2.896.

La raportarea de joi au fost anunţate 173 noi cazuri, după prelucrarea a 942 de probe.

Cea mai ridicată rată de infectare cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în municipiul Blaj, respectiv 9,82, pe locul secund situându-se Alba Iulia, cu o incidenţă de 9,51 la mia de locuitori în ultimele 14 zile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează