Apropiații lui Trump de la Casa Albă, contaminați cu coronavirus: un purtător de cuvânt, consilieri, asistenți precum și mai mulți oficiali din campania electorală
Un mare număr dintre apropiaţii lui Donald Trump, diagnosticat cu covid-19, spitalizat şi plecat din spital, un sceptic faţă de purtarea măştii de protecţie, sunt infectaţi cu covid-19 la Casa Albă, în afară de soţia sa, Prima Doamnă Melania Trump, iar purtătoarea sa de cuvânt şi doi asistenţi ai acesteia au fost testaţi pozitiv, dar şi o serie de oficiali din campania electorală în vederea realegerii, relatează AFP, citată de News.ro.
Aparent, regulile cu privire la controlarea virusului SARS-Cov-2 au fost aplicate în mod lax la Casa Albă.
Abia recent, purtarea măştii a fost impusă ca obligatorie personalului care lucrează la sediul preşedinţiei.
Această neluare în serios a permis virusului să circule şi să contamineze un număr important de personalităţi de prim-plan.
- UPDATE 16.00 Președintele Donald Trump a scris, marți, într-o postare pe Twitter, că ”se apropie sezonul gripei. În fiecare an, mulți oameni, uneori peste 100 de mii, în ciuda vacinului, mor de gripă. Vom închide țara? Nu, am învățat să trăim cu gripa, la fel cum învățăm să trăim cu Covid, chiar mai puțin letal în multe cazuri”.
În familia Trump
Preşedintele a anunţat în noaptea de joi spre vineri că a el şi soţia sa Melania Trump, în vârstă de 50 de ani, au fost testaţi pozitiv cu covid-19.
El a fost spitalizat, însă Prima Doamnă a rămas în ”convalescenţă” la Casa Albă.
”Mă simt bine şi voi continua să mă odihnesc acasă”, a anunat luni pe Twitter First Lady.
Fiica preşedintelui Ivanka Trump şi soţul său Jared Kushner, care sunt consilieri la Casa Albă, par să fi fost cruţaţi.
Colaboratori la Casa Albă
Diagnosticul pozitiv al lui Hope Hicks, în vârstă de 31 de ani, o consilieră apropiată a lui Donald Trump, a fost divulgat în presă joi. Ea călătorea cu regularitate cu preşedintele şi l-a însoţit în două rânduri la bordul Air Force One săptămâna trecută.
Kayleigh McEnany, în vârstă de 32 de ani, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a anunţat luni că a fost testată pozitiv cu covid-19 luni, după trei zile de teste negative. Ea dă asigurări că nu resimte simprome şi că s-a plasat în carantină.
Potrivit presei americane, doi dintre asistenţii săi, Chad Gilmartin şi Karoline Leavitt, au fost de asemenea contaminaţi.
Fosta consilieră Kellyanne Conway, în vârstă de 53 de ani, a plecat de la Casa Albă în august, dar a revenit la 26 septembrie, la o ceremonie. Ea a anunţat vineri că a fost testată pozitiv cu covid-19 şi a precizat că prezintă ”simptome uşoare”.
Nicholas Luna, unul dintre asistenţii personali ai preşedintelui, a fost de asemenea contaminat.
Oficiali din campania electorală
Ronna McDaniel, în vârstă de 47 de ani, care conduce Comitetul Naţional Republican (RNC) a fost testată pozitiv cu covid-19 miercuri. Ea s-a plasat în carantină anterior, la domiciliu, în Michigan, din cauză că unul dintre apropiaţii săi s-a îmbolnăvit de covid-19.
Bill Stepien, în vârstă de 42 de ani, şeful campaniei lui Donald Trump, a fost diagnosticat cu covid-19 vineri. El prezintă simptome uşaore şi s-a plasat, de asemenea, în carantină.
Chris Christie, în vârstă de 58 de ani, fostul guvernator al New Jersey, l-a ajutat pe preşedinte să se pegătească în vederea duelului televizat cu rivalul său democrat Joe Biden. El a fost infectat şi a fost spitalizat de sâmbătă după-amiaza.
Fără preşedinte şi aceşti actori, campnia lui Donald Trump se află pe umerii vicepreşedintelui Mike Pence, tstat negativ cu covid-19, care cntinuă să străbată ţara.
Aleși din Congres
Trei senatori republicani Mike Lee (49 ani), Thom Tillis (60 ani) şi Ron Johnson (65 ani) poartă virusul.
Primii doi sunt membri ai Comisiei Judiciare a Senatului, care urmează să lanseze la 12 octombrie procesul de confirmare a judecătoarei Amy Coney Barrett, numită de către Donald trump la Curtea Supremă în locului lui Ruth bader Ginsburg.
Preşedintele vrea să obţină unda verde a Camerei superioare a Congresului înaintea alegerilor de la 3 noiembrie, însă o absenţă prelungită a senatorilor ar putea s-i complice acest obiectiv.
Cel puțin un jurnalist
O jurnalistă de la CBS News a anunţat pe Twitter că este un caz de contact, după ce a participat la o conferinţă de presă, la Casa Albă.
Paula Reid a publicat o fotografie în care purta o mască, aşezată în apropierea a doi colaboratori ai lui Donald Trump, Kayleigh McEnany şi Chad Gilmartin, care nu purtau mască, diagnosticaţi cu covid-19.
Jurnalista a anunţat că s-a plasat în carantină şi că munceşte de acasă.
Sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii