Aproximativ 1000 de migranți, printre care 150 de copii, trăiesc de peste o lună într-o hală de la frontiera dintre Polonia și Belarus, semnalează Crucea Roșie
Circa 1.000 de migranţi, printre ei şi 150 de minori, se află de mai bine de o lună într-o hală industrială din satul Bruzhi, în apropiere de frontiera belaruso-polonă, au declarat sâmbătă pentru EFE reprezentanţi ai filialei belaruse a Crucii Roşii.
„În prezent, centrul logistic adăposteşte circa 1.000 de persoane, 150 dintre ele fiind copii”, a precizat un purtător de cuvânt al organizaţiei.
În centru au fost amplasate un punct de vaccinare şi o bucătărie de campanie, potrivit aceleiaşi surse.
„Din 30 noiembrie, în centru funcţionează şi un punct medical deschis 24 de ore din 24”, a transmis Crucea Roşie, care oferă ajutor umanitar migranţilor.
Angajaţi şi voluntari ai organizaţiei neguvernamentale aduc alimente şi articole de primă necesitate la centrul Bruzhi de două ori pe zi.
La colectarea de ajutoare pentru migranţi mai participă şi alte organizaţii internaţionale, între ele Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi, UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Circa 2.000 de migranţi din Orientul Mijlociu au sosit la 8 noiembrie de partea belarusă a frontierei cu Polonia, de unde intenţionau să ajungă în Uniunea Europeană, în principal în Germania.
După o săptămână de tensiuni cu vameşii polonezi, migranţii au fost transferaţi la 16 noiembrie într-o hală industrială aflată în apropierea frontierei care funcţionează de atunci ca centru de primire.
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Captură video – Twitter / Border Committee of the Republic of Belarus (Госпогранкомитет Беларуси)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii