
Aproximativ 11 hectare de vegetaţie uscată, afectate de un incendiu în Deltă
Aproape 11 hectare de vegetaţie uscată din apropierea satului Dunavăţu de Jos au ars, vineri, în urma unui incendiu izbucnit din cauza utilizării focului deschis în spaţii deschise, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, transmite Agerpres.
La stingerea incendiului au intervenit timp de mai multe ore lucrătorii Detaşamentului de Pompieri Tulcea, care au fost sprijiniţi de un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Murighiol.
Pentru a ajunge la locul evenimentului, pompierii s-au deplasat cu o barcă, intervenţia fiind dificilă din cauza vântului care sufla cu putere, flăcările ameninţând şi o pensiune.
„Incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 11 hectare de vegetaţie uscată. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind foc deschis în spaţii deschise”, a anunţat ISU Delta.
Potrivit sursei, pompierii tulceni au mai intervenit vineri şi pentru stingerea altor două incendii apărute pe suprafeţe cu vegetaţie uscată în judeţ.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank