G4Media.ro

Aproximativ 20 de gospodării dintr-o comună din Bistrița-Năsăud, izolate în urma unei…

Sursa foto: ObservatorBN.ro

Aproximativ 20 de gospodării dintr-o comună din Bistrița-Năsăud, izolate în urma unei viituri / O apă adâncă de 1,5 metri acoperă drumul

Aproximativ 20 de gospodării din satul Ardan, judeţul Bistriţa-Năsăud, au rămas izolate vineri dimineaţa după ce o viitură formată pe râul din localitate a afectat drumul comunal, potrivit datelor transmise de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), transmite Agerpres.

„În urma cantităţilor mari de precipitaţii căzute pe raza localităţii Ardan, comuna Şieu, un drum comunal a fost afectat în două porţiuni, inundat de o viitură produsă pe râul din localitate (râul Ardan). Aproximativ 20 de gospodării sunt izolate din punct de vedere al accesului cu autovehicule, drumul fiind impracticabil, la ora acestei informări, adâncimea apei ajunse pe stradă fiind de aproximativ 1,5 metri. În eventualitatea unor urgenţe medicale, echipaje de intervenţie pot ajunge pe jos la solicitările care pot să apară, până la remedierea situaţiei”, se arată în informarea CJSU.

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Sistemului de Gospodărire a Apelor s-au deplasat în zona afectată, la solicitarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Şieu, pentru monitorizare şi sprijinirea populaţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează