G4Media.ro

Aproximativ 30 de dansatori de la teatrul Mariinski au fost infectaţi cu…

Sursa Foto: Mariinski/ Facebook

Aproximativ 30 de dansatori de la teatrul Mariinski au fost infectaţi cu coronavirus / Rusia înregistrează peste 927 de mii de cazuri

Aproximativ 30 de dansatori de la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg au fost infectaţi cu noul coronavirus, situaţie care a determinat instituţia să-şi amâne spectacolele, au anunţat luni autorităţile medicale din cel de-al doilea mare oraş al Rusiei, relatează AFP, preluat de Agerpres.

„Aproximativ treizeci de cazuri au fost înregistrate la teatrul Mariinski, majoritatea în rândul balerinilor”, a declarat Irina Tchindjeria, responsabil local al agenţiei sanitare Rospotrebnadzor.

”Trei persoane sunt spitalizate, celelalte urmează tratament la domiciliu”, a precizat ea, citată de agenţia Interfax.

Aproape 300 de dansatori din trupa Mariinski urmează să intre de asemenea în izolare din măsuri de precauţie, a adăugat ea.

Teatrul a confirmat pentru AFP că balerinii au fost testaţi recent pentru COVID-19 pentru că s-au ”simţit rău”, fără a oferi detalii suplimentare.

Conform afişului teatrului, spectacolele de balet programate până la 16 august au fost amânate. Potrivit agenţiei sanitare Rospotrebnadzor, scenele teatrului au fost dezinfectate sâmbătă.

Rusia a înregistrat luni 927.745 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 15.740 de morţi de la declanşarea pandemiei, potrivit cifrelor oficiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Of, frumusetea culturala…nu prea ai cu cine sa-i compari la acest capitol!Teatru, spectacole, arta, muzee…dar si multe resurse!!!!

  2. Îi așteaptă Putin cobai pentru Sputnik-V